x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport JIUL - DINAMO 1-3 / Puncte din mina

JIUL - DINAMO 1-3 / Puncte din mina

de Sorin Anghel    |    07 Mai 2006   •   00:00
JIUL  -  DINAMO 1-3 / Puncte din mina

Dupa o lunga serie neagra, Dinamo a reusit in sfarsit sa castige un meci. Victima formatiei din Stefan cel Mare s-a numit Jiul Petrosani, care a pierdut cu 3-1.

Corectia aplicata de suporteri in aceasta saptamana le-a prins bine jucatorilor dinamovisti. "Cainii" au plecat din Valea Jiului cu 3 puncte care ii mentin in continuare in lupta pentru titlu.

DESPRINDERE. Prima repriza a fost una dominata de oaspeti. Tibi Curt, jucatorul introdus in prima echipa abia de la venirea lui Florin Marin in Groapa, a punctat pentru 1-0 (’31). "Cainii" si-au pastrat acest avantaj pana la pauza, "minerii" nereusind sa-l deranjeze prea tare pe Cristi Munteanu. E drept ca nici Dinamo nu a prea contat in atac.

RAZBOI. Jiul a inceput in forta mitanul secund, iar golul lui Ciprian Petre (’68) parea ca va prelungi criza din Stefan cel Mare. Finalul de partida a fost unul dominat de "caini", care au muscat de doua ori. Vopseaua rosie aruncata de ultrasi pe capota masinii sale de zeci de mii de dolari i-a prins bine lui Claudiu Niculescu. Atacantul si-a readus echipa in avantaj in minutul 74, atunci cand a finalizat cu sange rece o faza construita de Ionut Balan, folosit in partida de la Petrosani pe post de fundas stanga. Dinamo a tremurat serios pana la final, dar a avut noroc cu Dulcea. Un fotbalist modest, care a ratat de trei ori singur cu "Babicu". Cu dreptul nu stie, cu stangul nu da si cu capul nu poate. "Cainii" au reusit sa inscrie pe fondul dominarii gazdelor. In ultimele clipe ale partidei, Mihart a trimis mingea in propria poarta, golul fiind validat in urma unei semnalizari a asistentului Ionel Popa. Decizia acestuia a declansat un val de proteste fara temei in tabara gazdelor.

PROTEST. Deranjati de iesirile huliganice ale suporterilor, jucatorii lui Dinamo au purtat in partida de la Petrosani o banderola alba pe bratul drept. "Cainii" au fost sustinuti in Valea Jiului de un grup format din numai 150 de suporteri. De altfel, la finalul jocului, acestia nu au fost salutati de jucatorii antrenati de Florin Marin.

×
Subiecte în articol: sport