x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport La ei conduc elitele

La ei conduc elitele

23 Iun 2004   •   00:00

Europeo lusitan - CORNEL DINU

Ce se anticipa "ca scris" s-a intamplat in Grupa B. Urmasii "regilor blestemati" din iarba au trimis acasa tara seifurilor, Elvetia, si pe cei mai sangerosi lefegii ai Europei relativ moderne, croatii.

Elvetia fostului meu adversar la preliminariile "Mundialului" mexican din ’70, atacantul de atunci, Kobi Kuhn nu a putut mai mult. Desi, forul european i-a dat o forma de binecuvantare atenta prin penalty-urile refuzate Croatiei in partida de debut. "Cantonarzii" aveau o forma utopica de sansa teoretica daca invingeau "cocosul galic". Au schimbat asezarea, preferand un "4-5-1", extins pe atac in "4-3-3", cu trident in fata, sperand, prin mobilitatea jucatorilor din mijloc, sa nu ofere spatii percutantilor francezi. N-au riscat doar cu Vonlanthen impins, pentru ca cel mai tanar jucator al europenelor, doar 18 ani!, s-a descurcat. Chiar a si marcat, egaland dupa capul la corner al lui Zidane si dupa o faza bine conceputa, din mijloc, perfect verticalizata de Hakan Yakin. Pana la pauza, disputa a fost atat de echilibrata, incat credeai ca Alpii nu le sunt hotar, ci Olimpul lor. In urmatoarele minute, sosia lui Napoleon, acum Henry, a trecut Alpii. Dar n-a mai plonjat neasteptat in Lombardia, ci in careul lui Stiel, adica... la Geneva. A marcat de aproape, dar si plecand de departe, ca orice locotenent al generalului Zidane, ce cocheteaza cu genialitatea. Care stie sa-si puna in valoare mereu "tunurile". Rostind parca: "Acasa, copii, parintii nu prea va dau bani la fotbal asa ca intoarceti-va sa-i paziti pe ai nostri...".

Si croatii au incercat irealul. Sa scufunde perfidul Albion... S-a dovedit imposibil, desi au deschis scorul, dupa o lupta in 6 metri tipic britanica. In care Niko Kovaci a ajuns mai instinctual la minge decat stapanii lumii fotbalistice in bataia din careul mic. Apoi, lupta s-a transat la mijloc. Cu Beckham doar martor! Si cu Victoria in tribuna, doar o forma a "infrangerii" concubinului din teren. Apropo, dupa atatea barfe de presa, sa zicem, ei nu intra in patrunderea necrutatoarei predici anglicane? Macar din cand in cand sau poate, ca un semn al decadentei morale prin care trec, asa-zis, marile natii!, nu percep oare, nimic din micimea existentei fiintei umane?

Numai ca Gerrard, Lampard si Scholes, apoi echipierul lui Tottenham, King, au decis victoria. S-au inchis cu pricepere altruista, mergand pana la sacrificiu si au percutat pe Rooney, ori de cate ori s-a putut. Iar aceasta, parca, "stanca de la Dover" in careul advers se descurca de minune. Si nu zambeste. Priviti-l! Si cand inscrie are o bucurie controlata, ce inseamna puterea adevarata a imperiului lor. Insula inca nepatrunsa! Au rapus cu siguranta ustasii, pentru ca ordinea lor nu e facuta de "hooligans". Doar o forma de export, parca intoxicanta pentru noi... doar continentali. La ei conduc elitele! Si asta de foarte mult. Prin valoare reala probata si nu doar prin jonglerii ca pe la noi. Daca am fi avut si noi oare cu adevarat elite?...

×
Subiecte în articol: sport