Jagiellonia, locul 10 în campionatul de fotbal din Polonia, a fost retrogradat în divizia a doua, începând din sezonul viitor, pentru corupţie, a anunţat Federaţia poloneză (PZPN), citată de Agerpres. Comisia de disciplină a federaţiei a declarat Jagiellonia, club din oraşul Bialystok, vinovat de 5 fapte de corupţie în timpul sezonului 2004-2005. Clubul poate încă face apel la acest verdict, în faţa unei curţi de arbitraj.
În sezonul trecut, alte 4 cluburi poloneze din prima divizie au fost retrogradate pentru meciuri trucate pe bani, în cadrul unei vaste operaţiuni de luptă împotriva corupţiei. Peste 160 de persoane - arbitri, jucători, antrenori şi membri ai federaţiei - sunt urmărite în justiţie în cadrul aceleiaşi operaţiuni. În octombrie, de asemenea, fostul selecţioner al echipei naţionale, Janusz Wojcik, a fost inculpat pentru corupţie şi riscă, astfel, 10 ani de închisoare.
Citește pe Antena3.ro