Succesul facil obţinut duminică seară, pe teren propriu, în faţa modestei Pandurii Târgu-Jiu a stârnit un entuziasm de nedescris în rândul conducătorilor grupării din Ştefan cel Mare, care se şi văd sărbătorind câştigarea campionatului.
După 3-0 cu Pandurii, rezultat în urma căruia Dinamo a revenit în fotoliul de lider, la trei lungimi în faţa următoarei clasate, Unirea Urziceni, preşedintele executiv al clubului, Cristi Borcea, nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Nu a mai folosit textul tradiţional, "Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor!", dar a avut grijă să le transmită adversarilor la titlu că le va fi imposibil să mai detroneze trupa lui Rednic din fruntea ierarhiei. "Sunt bucuros, normal, fiindcă am obţinut trei puncte importante şi, dacă ne uităm la clasament, nu cred că Dinamo mai poate pierde primul loc. Iar că am reuşit să înscriem trei goluri e cu atât mai bine. Nu ne interesează ce fac adversarele noastre, ci doar să ne câştigăm meciurile, pentru că dacă vom face acest lucru, suntem campioni", a declarat Borcea.
La fel de entuziast, acţionarul Vasile Turcu a spus: "Nu va scăpa nici o echipă fără 3-4 goluri! La ce atac avem ar trebui să le fie frică tuturor, nu se va putea pune nimeni cu noi. Moţi s-a mişcat foarte bine, a ieşit din apărare ca o panteră, apoi Tamaş, care e un jucător adevărat, cu «Pisica» în poartă, la mijloc cu N’Doye, căruia nu ai ce să-i reproşezi, avem cel mai tare lot". "Dinamo este favorită la titlu", a afirmat şi preşedintele Consiliului de Administraţie al "alb-roşilor", Nicolae Badea.
AVERTISMENTUL LUI CORNEL DINU
Cel mai avizat dintre oficialii clubului să analizeze prestaţia echipei, administratorul delegat Cornel Dinu, a declarat: "Meciul cu Pandurii a fost câştigat datorită siguranţei execuţiilor. Dinamo a arătat încă o dată că are cel mai bun lot din Liga 1. Per total, dintre toate echipele care emit pretenţii la titlu în acest sezon, doar Dinamo a convins în prima etapă a returului. CFR şi Timişoara au arătat slăbiciuni, dar campionatul nu este nicidecum jucat, suntem doar la început de drum".
Lipsă de fair-play
Aflată într-o cursă de urmărire a liderului Dinamo, de care o despart în momentul de faţă şase puncte, campioana CFR Cluj s-a impus duminică, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa codaşei CS Otopeni. Golul victoriei, înscris pe final de meci de Diego Ruiz, a venit însă în urma unei faze controversate, clujeanul Panin "uitând" să le returneze adversarilor o minge trimisă intenţionat în afara terenului de aceştia, pentru a permite intervenţia echipei medicale. "Au dat dovadă de lipsă de fair-play, pentru că n-au dat mingea înapoi la acea fază. Chiar şi dacă jucătorul meu ar fi simulat o accidentare, tot trebuia să ni se dea mingea", a declarat antrenorul grupării ilfovene, Liviu Ciubotariu. "La faza premergătoare golului Panin a procedat corect, pentru că acel jucător al Otopeniului nu avea nimic. E bine că am câştigat, nu contează că am făcut acest lucru la limită, pentru că şi dacă învingeam cu 5-0 tot trei puncte primeam. Cred că putem să recuperăm diferenţa faţă de Dinamo", a spus mijlocaşul argentinian al CFR-ului, Sebastian Dubarbier.Citește pe Antena3.ro