Programat să înceapă week-end-ul viitor, returul campionatului s-ar putea amâna cu o săptămână din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, o decizie în acest sens urmând să se ia în şedinţa de luni a Comitetului Executiv al FRF.
Amânarea startului celei de-a doua părţi a campionatului Ligii 1 din cauza ninsorii nu reprezintă nicidecum o noutate, acest lucru petrecându-se constant în cei mai mulţi dintre anii trecuţi.
UNII VOR, ALŢII NU
Şi tot ca în anii trecuţi, părerile în acestă privinţă sunt împărţite. "Din păcate, ştiam că aşa va fi. Auzisem din Spania că vom avea parte de ninsori. Dacă vremea nu se îmbunătăţeşte, cea mai bună variantă ar fi amânarea returului. Altfel, ar avea de suferit atât spectacolul sportiv, cât şi spectatorii care ar trebui să vină la meci", a declarat antrenorul lui FC Timişoara, Gabi Balint, care abia ce s-a întors cu echipa sa de la Marbella, de la 15 grade Celsius. "Nu am făcut încă nici o întâmpinare oficială, însă, după cum e vremea, ar fi de bun simţ să se amâne", a spus ofiţerul de presă al campioanei CFR Cluj, Tudor Pop. "Dacă se constată că meciurile nu se pot disputa în condiţii optime, atunci ar fi bine să se amâne. Pentru noi nu ar fi nici o problemă, dar corect ar fi, dacă se amână, să se amâne toate meciurile", a afirmat preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală. Oficialii cluburilor CS Otopeni şi Gaz Metan Mediaş s-au situat şi ei pe aceeaşi poziţie, în timp ce conducătorii formaţiilor Dinamo, Farul, Poli Iaşi şi FC Braşov sunt de părere că mai indicat ar fi să se aştepte evoluţia vremii şi abia după aceea să se ia o decizie. Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, preşedintele Oţelului, Marius Stan, şi cel al nou-promovatei FC Argeş, Cristian Mincă, nu consideră oportună amânarea returului. "Şi aşa pauza dintre tur şi retur este foarte mare", a spus Stan. "Sunt sigur că vremea va fi frumoasă până săptămâna viitoare", a opinat Porumboiu. "Nu cred că ar fi o decizie bună, pentru că fiecare echipă şi-a făcut pregătirea de aşa natură încât să înceapă sezonul săptămâna viitoare", a explicat Mincă.
"Aşteptăm!"
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valetin Alexandru, a luat act de declaraţiile oficialilor cluburilor din Liga 1 pe această temă şi a dat ca exemplu meciul de miercuri dintre Zenit Sankt Petesburg şi VfB Stuttgart, din "16-mile" Cupei UEFA, care s-a disputat în condiţii vitrege. "Deocamdată, pe noi nu ne-a anunţat nici un club că doreşte amânarea returului. Luni, când se reuneşte Comitetul Executiv, vom decide ce trebuie făcut, dacă vom amâna sau nu începerea returului.Nu numai la noi sunt însă aceste probleme cu vremea, s-a văzut în ce condiţii a jucat Marica cu echipa lui de club în Rusia, pe un teren îngheţat bocnă, pe ger şi ninsoare. Eu zic că ar trebui să aşteptăm să vedem ce va fi, dacă peste trei zile iese soarele?",
a spus Alexandru. Altfel, antrenorul Pandurilor, Sorin Cârţu, a avansat o soluţie pentru evitarea acestei situaţii pe viitor: "La noi ar trebui să se joace până la 15 decembrie, când încă e ca toamna, iar reluarea campionatului să se facă mai târziu, dincolo de prima decadă a lunii martie".
Citește pe Antena3.ro