Florin Bătrânu a renunţat la calitatea de observator federal şi a preluat conducerea tehnică a echipei CFR Timişoara.
Întrucât nu deţine licenţă de antrenor, Florin Bătrânu nu va putea îndeplini funcţia de “principal”, astfel că fostul jucător al formaţiilor Poli Timişoara, “U” Craiova şi Dinamo va figura în organigrama clubului ca director tehnic. Postul de antrenor principal, lăsat liber după ce Florin Bulgar şi-a înaintat luni demisia, va fi ocupat de Dan Potocianu. CFR Timişoara, care în ultima rundă a cedat acasă, scor 1-6, cu CSM Râmnicu Vâlcea, este pe locul 10 în seria a II-a a Ligii 2.
Citește pe Antena3.ro