x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Liga Campionilor / Sansa lui Mutu

Liga Campionilor / Sansa lui Mutu

de Delia Gomoescu    |    14 Sep 2005   •   00:00
Liga Campionilor / Sansa lui Mutu

Adrian Mutu poate debuta in aceasta seara in Liga Campionilor, in tricoul lui Juventus. "Briliantul" a fost inclus de antrenorul Fabio Capello in lotul care a facut deplasarea in Belgia pentru partida cu FC Bruges din prima etapa.

ABSENTI. Presa ita-liana scrie ca atacantul roman si uruguayanul Zalayeta vor fi pastrati pe banca de tehnicinul italian, in timp ce Del Piero, desi refacut, va fi trimis in tribuna. Totusi, daca ar juca, Del Piero ar bifa meciul cu numarul 100 in cupele europene. Daca in ofensiva nu sunt probleme, Trezeguet si Ibrahimovici fiind la post, apararea "bianconerilor" este, in schimb, decimata de accidentari. Pe langa absentele de lunga durata ale lui Buffon si Birindelli, Capello va trebui sa se descurce si fara Thuram, Zebina si Pessotto.

OBIECTIV. Pavel Nedved spera ca in acest sezon Juve sa castige in sfarsit trofeul, dar spune ca favoritele sunt "Chelsea, Milan, Barcelona, Real Madrid si Manchester United".

DEBUT
In grupa D, Manchester United joaca impotriva unei debutante in Liga Campionilor, Villarreal, in direct la Pro TV, de la ora 21:45. Dupa doi ani in care a fost considerata revelatia Cupei UEFA, echipa care a eliminat Steaua in sezonul trecut vrea sa se repete si in Liga. Uruguayanul lui Villarreal, Diego Forlan, are ocazia sa le arate "diavolilor" de la Manchester ce au pierdut cedandu-l in vara trecuta. De partea cealalta, Sir Alex Ferguson nu-l va avea la dispozitie pe Cristiano Ronaldo, aflat in Portugalia la funeraliile tatalui sau.

LIGA CAMPIONILOR - ETAPA 1 / AZI
Grupa A
  • FC Bruges - Juventus
    Arbitru: Luis Medina Cantalejo
  • Rapid Viena - Bayern München
    Arbitru: Alain Sars

    Grupa B
  • Arsenal - FC Thun
    Arbitru: Grzegorz Gilewski
  • Sparta Praga - Ajax Amsterdam
    Arbitru: Claus Bo Larsen

    Grupa C
  • Werder Bremen - Barcelona
    Arbitru: Terje Hauge
  • Udinese - Panathinaikos
    Arbitru: Olegario Benquerenca

    Grupa D
  • Benfica - Lille
    Arbitru: Rene Temmink
  • Villarreal - M. United Pro TV
    Arbitru: Kim Milton Nielsen

    Toate partidele incep la ora 21:45.



  • ""Galactici" umiliti""


    CALD SI RECE. Brazilianul Juninho a marcat un gol si a ratat un penalty in meciul cu Real.
    Real Madrid a inceput cu stangul noul sezon. La trei zile dupa ce a pierdut in campionat, 2-3 cu nou-promovata Celta, "galacticii" au fost umiliti si in Liga Campionilor: 0-3 la Lyon in prima etapa din faza grupelor.

    Doar 10 minute i-au trebuit campioanei Frantei pentru a marca de trei ori in poarta lui Casillas, Carew, Juninho si Wiltord semnand condamnarea Realului pe "Gerland". Dezastrul ar fi putut fi si mai mare daca acelasi Juninho nu ar fi ratat un penalty in minutul 42. O alta surpriza a primei runde s-a produs in Grecia. "Calaii" Stelei, norvegienii de la Rosenborg, au castigat cu 3-1 pe terenul lui Olimpiakos, dupa ce elenii au deschis scorul.

    REZULTATELE DE ASEARA
    GRUPA E
  • AC Milan - Fenerbahce 3-1

  • Kaka ’18, ’87, Sevcenko ’89 / Alex ’63-penalty
  • Eindhoven - Schalke 04 1-0
    Vennegoor ’33

    GRUPA F
  • Lyon - Real Madrid 3-0

  • Carew ’21, Juninho ’26, Wiltord ’31
  • Olympiakos - Rosenborg 1-3
    Lago ’19-autogol / Skjelbred ’42, Mavrogenidis ’48-autogol, Storflor ’90+4

    GRUPA G
  • Chelsea - Anderlecht 1-0

  • Lampard ’19
  • Betis Sevilla - Liverpool 1-2
    Arzu ’51 / Pongolle ’2, Luis Garcia ’14

    GRUPA H
  • Rangers - FC Porto 3-2

  • Lovenkrands ’35, Prso ’59, Kyrgiakos ’85 / Pepe ’47, ’71
  • Artmedia - Inter Milano 0-1
    Cruz ’19
  • ×
    Subiecte în articol: sport grupa arbitru liga Liga campionilor