Uli Hoeness, managerul general al clubului german de fotbal Bayern Munchen, a anunţat că oficializarea recrutării antrenorului olandez Louis van Gaal se va produce în "patru-cinci zile".
"Noi plecăm de la principiul că el va fi antrenorul nostru de la 1 iulie", a explicat Hoeness pentru postul de televiziune Premiere după victoria (3-0) a echipei bavareze în faţa formaţiei Bayer Leverkusen. Van Gaal, fost antrenor al echipelor Ajax Amsterdam şi FC Barcelona, a devenit prioritatea clubului german după demiterea lui Juergen Klinsmann pe 28 aprilie.
Citește pe Antena3.ro