x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Manchester, Chelsea şi Liverpool sunt acuzate de dopaj financiar

Manchester, Chelsea şi Liverpool sunt acuzate de dopaj financiar

21 Apr 2009   •   00:00

Un raport al Parlamentului britanic acuză cluburile engleze cele mai îndatorate din Premier League Manchester United, Chelsea şi Liverpool că s-au dedat la un "dopaj financiar".



La încheierea unei anchete care a durat un an, legiuitorii cer autorităţile din fotbalul englez să pună zăbală "împrumuturilor groteşti" şi folosirii profiturilor pentru plata serviciilor marilor datorii.

Grupul parlamentar al tuturor partidelor, cum se intitulează comisia are a alcătuit raportul, cere un puternic control al planurilor de afaceri înainte de orice preluare a cluburilor. De altfel, această reglementare mai strânsă a finanţelor cluburilor este şi pe agenda Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA).

×
Subiecte în articol: sport