x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Marius Martiş rămâne în arest

Marius Martiş rămâne în arest

10 Mai 2010   •   00:00

Arbitrul focşănean Marius Martiş, arestat preventiv pentru complicitate la luare şi dare de mită, rămâne în arest după ce magistraţii Tribunalului Argeş au respins, luni, ca neîntemeiată cererea de eliberare provizorie sub control judiciar depusă de acesta la sfârşitul săptămânii trecute.

Marius Martiş a fost adus, luni, la Tribunalul Argeş, încătuşat şi sub escortă. În cadrul şedinţei, avocatul lui Martiş a cerut cercetarea arbitrului în stare de libertate, motivând că acesta nu prezintă pericol social şi precizând că clientul său va respecta toate măsurile pe care judecătorii le vor stabili.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, magistraţii au respins ca neîntemeiată cererea de eliberare provizorie sub control judiciar depusă de Marius Martiş, astfel că acesta rămâne în arest. Avocaţii pot contesta decizia magistraţilor în termen de 24 de ore de la pronunţare, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Piteşti.

De asemenea, avocaţii fostului arbitru de fotbal Ionică Serea, arestat preventiv pentru luare de mită în acelaşi dosar, au depus, luni, la Tribunalul Argeş, o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, judecarea acesteia fiind programată pentru 12 mai. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, decizia nu va fi definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.

×
Subiecte în articol: redactie