x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Meciul anului pentru Barça

Meciul anului pentru Barça

de Delia Gomoescu    |    06 Apr 2010   •   00:00

După 2-2 la Londra, catalanii se bat cu Arsenal pe "Camp Nou", într-o partidă pe care Guardiola o consi­deră "o autentică finală".

Pentru Barcelona, săptămâna care tocmai a în­ce­put este una de importanţă maximă. Catalanii luptă în aceas­tă seară cu Arsenal pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor, iar sâmbătă îi întâlnesc pe ri­valii de la Real Madrid în "El Clasico", meci care poa­te fi decisiv pentru titlu.

Deocamdată însă, Pep Guardiola se gândeşte doar la confruntarea cu "tu­na­rii". "Cu Arsenal vom juca meciul anului. Sunt parti­de cruciale care pot marca un în­treg sezon, iar aceasta este una dintre ele. E o autentică finală", a spus teh­ni­cia­nul blaugrana.

Guardiola nu-l va avea la dispoziţie pe Ibrahimovici, care a suferit o întindere musculară înaintea jocului de campionat cu Bilbao şi are nevoie de o pauză de şase-şapte zile. Şi Iniesta este accidentat, iar Puyol şi Pique sunt suspendaţi. De par­tea cealaltă, Arsene Wenger nu poa­­te conta pe Cesc Fabregas, in­dis­po­ni­bil circa şase săptămâni după accidentarea din tur.

În celălalt meci al se­rii, Interul lui Chivu joacă la Mos­cova cu ŢSKA. După întâlnirea de la Mi­la­no, "nerazzurrii" au un avantaj de un gol în faţa ruşilor. 

×
Subiecte în articol: sport