x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Meciuri decise de arbitri

Meciuri decise de arbitri

de Delia Gomoescu    |    19 Feb 2010   •   00:00
Meciuri decise de arbitri
Sursa foto: /REUTERS

Ambele meciuri disputate miercuri seara au fost influenţate decisiv de prestaţiile arbitrilor.



Nu absenţa lui Adi Mutu a dăunat grav Fiorentinei la jocul cu Bayern, ci prestaţia arbitrului Tom Henning Ovrebo. Norvegianul nu s-a lăsat impresionat de "flacăra violet" şi i-a adus la disperare pe italieni. Dacă penalty-ul transformat de Robben nu poate fi contestat, iar eliminarea lui Gobbi are acoperire regulamentară, nu la fel stau lucrurile în cazul golului decisiv al lui Klose. Atacantul lui Bayern a marcat în minutul 89 dintr-o evidentă poziţie de ofsaid, pe care doar Ovrebo şi asistentul său nu au văzut-o. Mai devreme, Klose scăpase doar cu galben la un fault dur pentru care merita cu prisosinţă roşu. Nu doar presa italiană a taxat prestaţia lui Ovrebo, dar şi cea germană. "Fiorentina, furioasă. Ce furt la München!", scrie Gazzetta dello Sport, în timp ce Bild titrează: "Un gol scandalos". Şi celălalt meci al serii, FC Porto - Arsenal, a fost decis tot de o eroare de arbitraj. Suedezul Hansson a permis lusitanilor să execute rapid o lovitură liberă indirectă din interiorul careului, la scorul de 1-1, oferindu-le balonul spre executare, în urma căreia Falcao a marcat.

REZULTATE DIN OPTIMI


MARŢI
AC Milan - Manchester United    2-3
Ronaldinho '3, Seedorf '85/ Scholes '36, Rooney '66, '74

Lyon - Real Madrid    1-0
Makoun '47

MIERCURI

Bayern München - Fiorentina    2-1
Robben '45+3-pen., Klose '89/ Kröldrup '50

FC Porto - Arsenal    2-1
Varela '11, Falcao '51/ Campbell '18

Celelalte patru partide din optimi vor avea loc la 23 şi 24 februarie.

×
Subiecte în articol: sport