x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Moţul va fi numit azi

Moţul va fi numit azi

de Marius Mihalcea    |    16 Iun 2009   •   00:00
Moţul va fi numit azi
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

Şefii grupării din Ştefan cel Mare vor valida în cursul acestei zile, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului de Administraţie, despărţirea de Mircea Rednic şi învestirea în funcţia de antrenor principal a lui Ioan Ovidiu Sabău.



Anunţată de Jurnalul Naţional încă de acum o săptămână, înaintea ultimei etape a campionatului, înlocuirea lui Rednic cu Sabău a prins cu adevărat contur ieri, când "Puriul" a dezvăluit că nu mai este dispus să lucreze la Dinamo decât în anumite condiţii. "Eu le-am comunicat acţionarilor că nu mai pot continua cu acelaşi lot ca anul trecut. Acum ei trebuie să decidă viitorul lui Dinamo, nu eu. Nu am demisionat, dar aştept o decizie a acţionarilor", a spus Rednic. O declaraţie mai mult decât sugestivă în ceea ce priveşte viitorul relaţiei Dinamo - Rednic, ştiut fiind faptul că la aproape toate echipele care ratează obiectiv după obiectiv, cel sacrificat este antrenorul şi nu jucătorii. Mai departe, Rednic nu s-a arătat însă deloc îngrijorat de posibilitatea de a fi îndepărtat din Ştefan cel Mare: "Nu e nici o problemă dacă mă vor da afară, am suficiente oferte din străinătate, pe bani foarte, foarte mulţi". În ceea ce-l priveşte pe Ioan Ovidiu Sabău (41 de ani), acesta are deja girul tuturor acţionarilor clubului, care îl văd cel mai în măsură să resusciteze o echipă aflată în vrie după un final de sezon apocaliptic, Dinamo ratând în ultima etapă până şi participarea în preliminariile Ligii Campionilor. Moţul, care va semna un contract pe doi ani, va veni şi cu propriul staff tehnic: Mircea Cojocaru, antrenor secund, Gheorghe Niţu, antrenor cu portarii, şi Dan Didiţă, preparator fizic, primul şi ultimul lucrând cu Sabău şi la Gloria Bistriţa. Altfel, după îndepărtarea lui Rednic ar putea reveni în "Groapă" Andrei Mărgăritescu, în prezent la Terk Groznîi, în prima ligă din Rusia.

Turcu se răzvrăteşte

Vasile Turcu nu mai doreşte să rămână la Dinamo şi îi acuză pe ceilalţi acţionari că s-au folosit de el. "Să vină un acţionar şi eu mă dau la o parte. Nu s-a făcut nici o analiză, se lucrează ca pe vremea comuniştilor, doi câte doi. Sunt un acţionar de paie, am fost adus doar pentru a da bani. Am văzut prin presă că mereu se întâlnesc restul acţionarilor, dar pe mine nu m-a consultat nimeni. Multe decizii importante s-au luat fără să fiu şi eu consultat, sunt dezamăgit. Eu şi Cristi Borcea am dus greul în acest an. Am devenit incomod la Dinamo, să mi se dea banii investiţi şi plec! Sunt căutat doar când trebuie să dau bani la club, în rest deloc", a spus acesta.

"Negociez cu preşedintele de la Al Ettifaq. Vreau să mă întorc în Arabia Saudită, chiar dacă prima mea experienţă acolo, la Al Nasr, n-a fost una fericită. Trebuie să-mi rezolv însă şi problemele din România"
Mircea Rednic

×
Subiecte în articol: sport