x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Muguruza și Kontaveit eliminate de la Australian Open. Simona Halep ale cale liberă spre semifinale

Muguruza și Kontaveit eliminate de la Australian Open. Simona Halep ale cale liberă spre semifinale

20 Ian 2022   •   11:40
Muguruza și Kontaveit eliminate de la Australian Open. Simona Halep ale cale liberă spre semifinale
Sursa foto: Hepta

Două jucătoare din Top 10 au fost eliminate joi în turul al doilea la Australian Open. Daneza Clara Tauson (39 WTA), o adolescentă în ascensiune, a eliminat-o pe Anett Kontaveit, cap de serie 6, iar veterana Alizé Cornet a învins-o pe Garbiñe Muguruza, favorita numărul 3.

Cele mai mari două surprize de până acum de la Australian Open 2022 au avut loc joi dimineață, când daneza Clara Tauson (19 ani) a eliminat-o pe Anett Kontaveit din Estonia, iar franțuzoaica Alizé Cornet a eliminat-o pe Garbiñe Muguruza din Spania.

Încă o surpriză produsă de franceza Alizé Cornet, nr. 61 mondial, care la 31 de ani joacă la al 63-lea turneu de Grand Slam al cariereri și al 17-lea la Australian Open.

Ea a trecut surprinzător de ușor de Muguruza, finalista de la Australian Open 2020, cu 6-3, 6-3, pentru a ajunge în turul al treilea la Melbourne, pentru a șasea oară în carieră.

Este a zecea victorie în fața unei jucătoare din Top 5 pentru fostul număr 11 mondial în cariera sa și prima de când a învins-o pe Sofia Kenin, pe atunci nr. 4, la Western & Southern Open, în urmă cu un an și jumătate.

Franțuzoaica a ajuns astfel la un avantaj de 3-2 în confruntările directe cu spaniola. Cornet a pierdut primele două întâlniri, dar le-a câștigat pe ultimele trei, inclusiv anul trecut pe iarba de la Berlin.

„A fost un meci foarte bun, foarte corect din punct de vedere tactic de la început până la sfârșit", a declarat Cornet după meci, citată de siteul oficial al WTA. „A trecut ceva timp de când nu am mai învins o jucătoare din Top 5 într-un slam, așa că este un sentiment foarte bun.”

Cornet va juca în turul următor împotriva slovenei Tamara Zidansek, cap de serie 29.

Zidansek, semifinalistă la Roland Garros în 2021, a învins-o joi pe Heather Watson din Marea Britanie cu 7-6(4), 6-4. A fost a doua victorie a lui Zidansek în această lună în fața lui Watson. Ea a mai învins-o pe britanică în primul tur la Adelaide săptămâna trecută.


În același timp, Clara Tauson a trecut de Anett Kontaveit cu 6-2, 6-4 și a ajuns pentru prima dată în carieră în turul al treilea al unui turneu de Grand Slam.

Tânăra de 19 ani, care ocupă în prezent locul 39 mondial, cel mai bun din carieră, a avut nevoie de doar o oră și 19 minute pentru a obține prima sa victorie în Top 10, în doar al doilea meci împotriva unei adversare clasate în primele 10 locuri.

Fosta lideră mondială la junioare, Tauson își continuă ascensiunea rapidă în eșalonul superior al clasamentului feminin. Daneza a început anul 2021 în afara Top 100, dar a obținut primele două titluri WTA la simplu anul trecut, la Lyon și Luxemburg.

Pentru Kontaveit, sfertfinalistă la Australian Open 2020, înfrângerea oprește o ascensiune incredibilă, ea câștigând 28 din ultimele 32 de meciuri în 2021, pentru a intra în Top 10.

„Cred că totul a funcționat", a spus Tauson zâmbind, la conferința de presă de după meci. „M-am simțit foarte confortabil pe teren. Vremea a fost foarte bună astăzi. Pur și simplu m-am simțit foarte bine pe teren. Am încercat totul și a funcționat astăzi.”

„Este pentru prima dată când sunt în turul al treilea la un Slam.”, a mai adăugat adolescenta de 19 ani. „Faptul că am jucat cu o jucătoare ca ea, este o mare realizare pentru mine. Evident, a fost unul dintre lucrurile pe care mi-am dorit cu adevărat să le fac, să înving jucătoare bune în turneele mari.”

Tauson are de trecut în turul 3 un nou test dificil, urmând să o întâlnească pe Danielle Collins din Statele Unite, cap de serie numărul 27. Collins a învins-o joi pe Ana Konjuh din Croația, cu 6-4, 6-3 în confruntarea din turul doi.

Eliminarea celor două jucătoare de Top 10 ușurează sarcina Simonei Halep de a ajunge în semifinale, cele mai titrate jucătoare pe care ar putea să le întâlnească până în penultimul act fiind favorita 7, Iga Swiatek, și capul de serie numărul 10, Anastasia Pavlyuchenkova, urmând apoi o potențială semifinală cu favorita numărul 2, belarusa Aryna Sabalenka.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Australian Open