x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mutu: "Suporterii stelişti ne-au făcut de râs. Mă aştept la alte înjurături în Ghencea" (video)

Mutu: "Suporterii stelişti ne-au făcut de râs. Mă aştept la alte înjurături în Ghencea" (video)

05 Oct 2008   •   00:00

Adrian Mutu a comentat într-un interviu exclusiv la GSP TV meciul pe care Fiorentina l-a jucat pe teren propriu cu Steaua în Liga Campionilor. El i-a acuzat pe fanii stelişti care l-au înjurat pe toată durata partidei de la Florenta.



Adrian Mutu a comentat într-un interviu exclusiv la GSP TV meciul pe care Fiorentina l-a jucat pe teren propriu cu Steaua în Liga Campionilor. El i-a acuzat pe fanii stelişti care l-au înjurat pe toată durata partidei de la Florenta:

"Mi-au plăcut mult Goian şi Ghionea în apărare şi nu ne-au lăsat nici o şansă. O să fie probabil şi mai greu în Ghencea. Nu pot să discut însă prea mult despre Steaua. Mă aştept doar la alte înjurături pe Ghencea, dar de asta am avut parte şi la Firenze. Nu mai este nimic de spus" a declarat zâmbind Mutu.

"Acesta este nivelul de civilizaţie pe care îl au suporterii Stelei. Ei înjurau şi în italiană, doar ca să-i audă lumea. Ne-am făcut de râs. De altfel, singurii suporteri care m-au înjurat în ţară au fost cei din Ghencea. Peste tot în rest am fost aplaudat. În privinţa rezultatelor din Liga Campionilor, cred că de departe CFR Cluj impresionează dintre cele două echipe româneşti. Faptul că am avut 5 echipe eliminate din Cupa UEFA ar trebui să ne dea de gândit. Mai mult nu am ce să spun" a mai spus Mutu.
  • www.gsp.ro

×
Subiecte în articol: sport