x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rafael Nadal nu participă la Australian Open

Rafael Nadal nu participă la Australian Open

de Redacția Jurnalul    |    07 Ian 2024   •   19:20
Rafael Nadal nu participă la Australian Open
Hepta

Rafael Nadal nu va participa la Australian Open care va începe duminica viitoare. Spaniolul, afectat la întoarcerea sa la Brisbane după un an de plecare din circuit, a suferit o ruptură musculară și a preferat să revină în Spania, relatează L'Equipe.

Rafael Nadal s-a accidentat în timpul revenirii sale la Brisbane, după un an de absenţă din circuit. El suferă de o ruptură musculară şi a decis să se întoarcă în Spania.

„În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un muşchi care, după cum ştiţi, m-a îngrijorat. Odată ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN şi am o ruptură mică pe un muşchi, nu în aceeaşi parte unde am avut accidentarea şi asta e o veste bună. În momentul de faţă nu sunt pregătit să concurez la nivelul maxim în meciuri de 5 seturi. Voi merge înapoi în Spania pentru a mă duce la doctor, pentru a mă trata şi a mă odihni”, a scris Nadal pe platforma X.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nadal australian opel