x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Daniel Pancu a anunțat lotul reprezentativei de fotbal U21 pentru meciurile cu Albania și Elveția

Daniel Pancu a anunțat lotul reprezentativei de fotbal U21 pentru meciurile cu Albania și Elveția

de Redacția Jurnalul    |    11 Noi 2023   •   22:40
Daniel Pancu a anunțat lotul reprezentativei de fotbal U21 pentru meciurile cu Albania și Elveția
Sursa foto: Facebook

Naţionala Under 21 de fotbal masculin a României continuă în noiembrie parcursul spre EURO U21 din 2025 cu două meciuri în luna noiembrie. Primul joc va fi cu Albania, pe teren propriu, după care tricolorii vor întâlni Elveția, în deplasare. Selecționerul Daniel Pancu a anunțat sâmbătă lotul.

Programul meciurilor naționalei U21 în luna noiembrie:

Vineri, 17 noiembrie, ora 20:30, România U21 – Albania U21, Stadion Giulești
Marți, 21 noiembrie, ora 19:30, Elveția U21 – România U21, Stade de la Maladière, Elveția.

Naţionala României U21 face parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. După primele trei meciuri disputate, România U21 ocupă locul 3 (6 puncte), Albania conduce grupa (9 puncte), iar Elveția este pe locul 2 (7 puncte).

Pentru aceaste meciuri, selecționerul Daniel Pancu a convocat 23 de tricolori:

Portari: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);

Fundași: Alexandru Pantea (FCSB), Denis Radu (ACS Petrolul 52), Cristian Ignat (Mioveni), Mario Tudose (FC Argeș), Umit Akdag (Göztepe / Turcia), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Dinamo);

Mijlocași: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Marian Danciu (Universitatea Craiova), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Cristian Mihai (UTA Arad), Constantin Grameni (Farul Constanța), Luca Mihai (CFR Cluj), Adrian Mazilu (Farul Constanța), Alexandru Musi (ACS Petrolul 52), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);

Atacanți: Louis Munteanu (Farul Constanța), Vladislav Blănuță (FCU 1948 Craiova Fotbal Club).

Tot sâmbătă, selecționerul primei reprezentative, Edward Iordănescu, a anunțat lotul pentru partidele cu Israel și Elveția, din luna noiembrie.

(sursa: Mediafax)

 

×