Gorjenii au bifat primul succes in acest campionat, la capatul unui meci pe care l-au dominat. Un mare merit il are insa antrenorul Eugen Neagoe, care a gasit la pauza cheia succesului. Au fost si temeri in tribuna dupa ce doi dintre titulari au evoluat sezonul trecut chiar la Gloria.
INSPIRATIE. Este vorba despre fundasii centrali Alin Rus si Chibulcutean, care insa au evoluat foarte bine, Neagoe mizand inspirat pe ei. Insa tehnicianul "minerilor" a dat lovitura prin introducerea lui Zoicas, acesta fiind autorul golului de trei puncte pentru Pandurii. "A fost victoria echipei, nu a mea. Ma bucur in primul rand pentru acest succes, dar mai ales ca am demonstrat ca nu suntem victime sigure, asa cum ne credeau multi", a declarat Eugen Neagoe. Antrenorul bistritenilor, Ioan Ovidiu Sabau, a laudat, la randul lui, prestatia gazdelor: "Nu putem vorbi despre maturitate, insa echipa are potential, desi multi dintre fotbalisti s-au antrenat foarte putin timp impreuna. In scurt timp, Neagoe va pune la punct si relatiile de joc". Fostul international s-a declarat multumit si de evolutia elevilor sai, in ciuda esecului. "Chiar a fost un joc bun. Ne-am descurcat bine, insa Pandurii au un portar valoros si au fost si mai motivati. Sunt multumit de atitudinea jucatorilor", a mai spus "Motul".Citește pe Antena3.ro