x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Pandurii - Rapid 1 - 1 / Frustrarea granzilor

Pandurii - Rapid 1 - 1 / Frustrarea granzilor

de Vicentiu Neagoe    |    31 Iul 2006   •   00:00
Pandurii  -  Rapid 1 - 1 / Frustrarea granzilor

Partida de la Targu-Jiu a adus fata in fata doua echipe cu obiective diferite. Una incropita peste noapte, dupa ce a primit cadou locul in Liga 1, iar cealalta care la fiecare start de campionat isi propune castigarea titlului.

Scorul a fost deschis de giulesteni in minutul 21 prin N. Constantin, dar gorjenii au restabilit egalitatea prin atacantul Vintilescu, in minutul 65. "Sunt bucuros ca am castigat acest punct mare cat o victorie. Pe final am fi putut castiga chiar toate cele trei puncte. Nu puteam face minuni in doua saptamani de cand suntem impreuna, mai ales ca unii jucatori au doar trei zile de cand sunt la echipa si acum au jucat prima data pe acest teren", a spus Eugen Neagoe, tehnicianul echipei din Targu-Jiu. In ceea ce-l priveste pe Razvan Lucescu, acesta a recunoscut ca s-a temut de meciul cu Pandurii: "Probleme au aparut dupa pauza, c‚nd noi nu am mai tinut de minge, echipa mea a avut o cadere, iar Pandurii a profitat si a inscris. Astfel de meciuri, cu echipe mici, sunt mai grele dec‚t cele din Cupa UEFA sau cu echipele de top".

×
Subiecte în articol: sport