x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Penescu vrea conexarea dosarelor de corupţie

Penescu vrea conexarea dosarelor de corupţie

de Elly Cîrstea    |    26 Noi 2009   •   00:00
Penescu vrea conexarea dosarelor de corupţie

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, arestat în urmă cu mai bine de şapte luni în dosarul corupţiei din fotbal, a fost marţi prezent la Tribunalul Argeş, unde s-au judecat primele termene în alte trei procese în care este inculpat, tot pentru fapte de corupţie.




În dosarul în care Penescu a fost trimis în judecată alături de doi comisari ai Gărzii Financiare Argeş, Nicu-şor Mârţoiu şi Iulian Popescu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis strămutarea procesului la Tribunalul Teleorman, hotărârea fiind definitivă, iar Tribunalul Argeş a luat notă de această decizie. Cornel Penescu a cerut marţi în faţa instanţei argeşene şi conexarea dosarului în care este trimis în judecată alături de un fost inspector de muncă din cadrul ITM Argeş cu cel al corupţiei din fotbal, care se judecă la Ploieşti.

Cererea sa a fost admisă, urmând ca Tribunalul Prahova să se pronunţe în privinţa conexării. Fostul şef al Gărzii Financiare Argeş, Aurel Stoian, şi administratorul firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, sunt la un pas de libertate, după ce Tribunalul Argeş a decis marţi să revoce măsura arestării preventive în dosarul de corupţie, în care sunt judecaţi împreună cu finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu. Decizia poate fi atacată cu recurs în 24 de ore, la Curtea de Apel Piteşti. Totodată, patronul FC Argeş, Cornel Penescu, a depus în instanţă o cerere de conexare a dosarului cu cel aflat pe rolul Tribunalului Prahova, în care au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie în lumea fotbalului 14 inculpaţi. Discutarea solicitării sale a fost amânată de instanţă pentru data de 30 noiembrie. DNA Piteşti i-a trimis pe cei trei în judecată la data de 15 octombrie, Aurel Stoian fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, administratorul PIC, Gheorghiţă Pieca, pentru complicitate la dare de mită, iar Cornel Penescu pentru dare de mită în formă continuată.

×
Subiecte în articol: sport