x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Pustai e optimist

Pustai e optimist

02 Oct 2009   •   00:00
Pustai e optimist
Sursa foto: Mihai Stetcu/Gazeta Sporturilor

Unul dintre cele mai aşteptate meciuri din Etapa a 9-a a Ligii 1 va avea loc sâmbătă la Mediaş, de la ora 20:00, între revelaţia Gaz Metan Mediaş şi campioana en-titre, Unirea Urziceni, venită după o merituoasă remiză, 1-1, în Liga Campionilor, cu Stuttgart.



Antrenorul celor de la Gaz Metan, Cristian Pustai (foto), a prefaţat ieri partida: "Anul trecut am reuşit să câştigăm cu un 1-0 fantastic, dar anul acesta întâlnim echipa campioană.

S-a văzut că a jucat foarte bine şi în Liga Campionilor, dar nu ne sperie, pentru că o cunoaştem foarte bine. Respectăm Unirea, dar asta nu înseamnă că va avea meci uşor la Mediaş. Noi, pe teren propriu, am demonstrat că putem învinge orice echipă", a spus Pustai.

×
Subiecte în articol: sport