x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport RAPID / Conturile, luate la puricat

RAPID / Conturile, luate la puricat

de Marius Mihalcea    |    12 Mar 2009   •   00:00
RAPID / Conturile, luate la puricat

La solicitarea acţionarului Jean Valvis, gruparea de lângă Podul Grant va fi supusă în perioada următoare unui audit financiar, ale cărui rezultate vor fi făcute publice în cel mult trei săptămâni.



Insistenţa lui Jean Valvis a dat, în fine, roade. Omul de afaceri grec, care deţine un procent nesemnificativ de acţiuni la Rapid, dar doreşte să cumpere pachetul majoritar, l-a convins în cele din urmă pe George Copos să accepte un audit financiar. O dorinţă mai veche a lui Valvis, efectuarea auditului va cădea în grija uneia dintre cele mai celebre firme de specialitate, Deloitte and Touch. “Prin acordurile şi angajamentele semnate marţi seară între clubul Rapid, Deloitte and Touch şi Jean Valvis, s-a decis efectuarea unui audit finaciar şi legal la gruparea «alb-vişinie»“, a anunţat ieri, triumfător, Valvis, care a lăsat să se înţeleagă faptul că viitoarele sale decizii în ceea ce priveşte cumpărarea clubului vor fi luate în funcţie de rezultatele auditului. Potrivit spuselor lui Copos, datoriile Rapidului s-ar ridica în momentul de faţă la circa 17 milioane de euro.

“Suntem prea mici pentru titlu”
Altfel, chiar dacă procentajul de reuşită al giuleştenilor în retur este maxim, aceştia cucerind şase puncte din şase posibile, fundaşul Ştefan Mardare consideră că şansele Rapidului să ia titlul sunt scăzute. “Suntem pregătiţi pentru meciul de la Cluj şi sperăm să ne întoarcem cu cel puţin un egal.

Vom juca la victorie, dar dacă va fi un rezultat de egalitate, nu va fi o tragedie. Sunt soluţii pentru înlocuirea absenţilor. Secretul rezultatelor bune de până acum este că am stat departe de scandaluri. Totuşi, să ne gândim la titlu este prea departe, fiindcă suntem prea mici”, a declarat ex-vasluianul. Mijlocaşul Ovidiu Herea are o altă părere: “Mai sunt destul etape până la finalul campionatului şi sunt şanse să ne batem la titlu, indiferent de deznodământul partidei cu CFR”. Portarul Elinton Andrade este şi el optimist: “Meci tare pentru noi, meci tare şi pentru CFR. Totuşi, abia în ultimele cinci etape cred că se va şti ce echipă va lua titlul. Iar noi putem fi una dintre aceste echipe”.

Case noi pentru Cesinha şi Spadacio

Nevoiţi să se mute din apartamentele aparţinând fostului director general al Rapidului, Constantin Zotta, din cauza faptului că oficialii clubului nu au plătit chiria şi cheltuielile de întreţinere, brazilienii Cesinha şi Spadacio au fost cazaţi temporar la Hotelul Crowne Plaza, proprietatea lui George Copos. “S-au mutat cu familiile la hotel şi nu se vor mai întoarce în apartamentele vechi. Clubul le-a închiriat însă deja alte apartamente şi cât mai curând vor putea locui în ele”, a anunţat ieri managerul sportiv al grupării de lângă Podul Grant, Cristian Costache. În urmă cu două zile, Spadacio i-a ameninţat pe oficialii clubului că va părăsi România şi implicit echipa în condiţiile în care această problemă nu-şi va găsi rezolvarea până cel târziu vineri seară, după încheierea meciului pe care Rapid îl va susţine în deplasare, la Cluj, cu CFR, în derby-ul rundei a 20-a. Un alt jucător aflat sub contract cu Rapidul, portarul Urko Pardo, a plecat deja în Spania după ce a fost evacuat din apartamentul în care locuia cu chirie, tot pe motiv de neplată a datoriilor.

“Este un moment unic, istoric în fotbalul românesc! Acest pas va conduce spre o adevărată industrie sportivă, modernă şi europeană”
Jean Valvis

×
Subiecte în articol: sport