Tehnicianul portughez intenţionează să-i reclame pe giuleşteni la forul fotbalistic suprem, după ce nici ieri nu i-au fost plătite restanţele salariale pe ultimele patru luni, în valoare de 360.000 de euro.
Jose Peseiro a ajuns la capătul răbdării! Chiar dacă şefii clubului se aşteptau ca portughezul să conducă totuşi antrenamentul de ieri după-amiază al feroviarilor, primul din 2009 după reunirea lotului, tehnicianul nu numai că nu a mai păşit pe gazon împreună cu jucătorii, ci a plecat val-vârtej de la baza ProRapid. “Contractul meu a fost terminat, pentru că nu mi s-a plătit salariul. Contractul meu şi cele ale colaboratorilor mei. Repet, am terminat contractul pentru că nu mi-au fost plătite salariile. Acum plec în oraş. I-am aşteptat atâta timp, nu am pus nişte condiţii de neacceptat, m-au atacat mereu, sunt sătul de tot şi de Copos. M-am săturat, voi pleca din România şi voi depune plângere la FIFA pentru că aşa este normal şi civilizat”, a declarat antrenorul de la bordul maşinii sale. Până să părăsească baza de pregătire a Rapidului, Peseiro, care a fost însoţit de avocatul Cătălin Ciubotă, şi-a depus însă demisia, redactată într-o limbă engleză aproximativă, semn că nu mai este dispus sub nici o formă să mai aştepte rezolvarea diferendului pe cale amiabilă. “Eu m-am înţeles cu Peseiro ca în următoarele 24 de ore să nu trimită nici un document la FIFA. Domnul Taher s-a întors în ţară şi aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, însă mi-e greu să anticipez ce va urma”, a spus directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu. Dacă va fi reclamat la FIFA, Clubul Rapid riscă să nu fie programat în campionat până la stingerea datoriei faţă de Peseiro şi o sancţiune financiară substanţială. Cum Peseiro nu a acceptat să mai conducă antrenamentul, acesta a fost condus de secunzii săi. “La Rapid o să vină un antrenor român, care a mai lucrat aici”, a mai precizat Sichitiu. Cel mai probabil, antrenor principal va fi instalat Nicolae Manea, actualul director tehnic al Rapidului, iar postul de secund îi va reveni lui Marian Rada, în prezent antrenor principal la echipa a doua a clubului.
Previziuni sumbre
Costin Lazăr este de părere că Rapid nu mai are cum să se bată pentru titlul de campioană în acest sezon dacă lucrurile nu vor reveni pe făgaşul lor normal în cel mai scurt timp: “La situaţia care e acum la club, cine ne mai dă şanse la titlu sau la o cupă europeană? Ce şanse să mai aibă Rapid? Nu mai are nici o şansă deocamdată! Sperăm că alta va fi situaţia înainte de începerea returului. Iar dacă va fi linişte şi va fi clarificată situaţia la club, atunci poate vor fi şi rezultate”. În ceea ce priveşte un eventual transfer al său la un club din străinătate, Lazăr a spus că nu are habar de existenţa vreunei oferte: “Atât timp cât la mine nu a ajuns nici o ofertă, nu este nimic concret”.Surpriza Emil Dică
La reunirea lotului şi implicit la vizita medicală efectuată la INMS au fost prezenţi: Pardo şi Marinescu – portari; Maftei, Ricardo, Mardare, J.P. Andrade, Perjă, M. Constantin şi D. Bratu – fundaşi; C. Lazăr, E. Dică, Grigorie, Herea, Paulista, N. Grigore şi Păun – mijlocaşi; J.P. Pinto, “Pitbull”, Djalovic, Răduţă şi Dobroiu – atacanţi. Noutatea din lotul giuleştenilor la începutul lui 2009 o reprezintă Emil Dică, jucător care în tur a stat exilat la echipa a doua. “Ce faci, debutantule? Ai nevoie de ajutor? Emoţii, ceva?”, l-au tachinat pe mijlocaş foştii şi totodată noii săi colegi. Au lipsit motivat: Elinton Andrade, Adefemi, Spadacio, Boya, Bozovic, Cesinha, Julio Cesar şi Vella.Lazăr, dezamăgit
La ieşirea de la INMS, Costin Lazăr a făcut haz de necaz vizavi de starea de incertitudine de la nivelul conducerii tehnice. “Nu ştiu care va fi antrenorul nostru, din ce ştiu eu e tot domnul Peseiro. Dacă nu e aşa, probabil ne vom pregăti singuri. Facem singuri puţină mişcare. Ar fi binevenit un antrenor rapidist, dar cred că e prea devreme ca să putem vorbi de altcineva acum”, a spus mijlocaşul. Legat de situaţia financiară a clubului, Lazăr a spus: “Deja ne-am obişnuit fără bani. Nici de sărbători n-am avut. Sincer, n-am mai trăit aşa ceva în carieră. La Sportul Studenţesc era foarte bine în comparaţie cu situaţia de la Rapid. Asta e, mai sunt şi momente când sunt dezamăgit”.Citește pe Antena3.ro