x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Real se distanţează

Real se distanţează

de Ionut Paduraru    |    02 Oct 2009   •   00:00
Real se distanţează
Sursa foto: DOMINIQUE FAGET/AFP/MEDIAFAX

Real Madrid şi-a făcut norma de trei goluri diferenţă şi în a doua întâlnire din grupe, împotriva lui Olympique Marseille.



După 5-2 în deplasare cu FC Zürich, madrilenii s-au impus de data aceasta cu 3-0, pe teren propriu, în faţa lui Marseille, cu acelaşi Cristiano Ronaldo în postura de motor principal. Apărarea francezilor a fost de netrecut în prima repriză, dar fotbalistul adus în vară de la Manchester United a înscris de două ori după pauză şi a obţinut un penalty, transformat de Kaka. "Primul gol al lui Cristiano Ronaldo a făcut diferenţa. A fost dificil până atunci, dar lucrurile s-au schimbat în bine după ce Marseille a ieşit la joc", a declarat după meci fundaşul central Raul Albiol.

"În primele 45 de minute am avut probleme în faţa unei defensive foarte organizate. În schimb, în partea a doua toţi am făcut un meci foarte bun şi am reuşit să concretizăm câteva dintre ocaziile create", a declarat şi mijlocaşul madrilen Fernando Gago. Singura veste proastă pentru Real: Ronaldo a fost lovit puternic de Diawara la faza penalty-ului şi este incert pentru derby-ul cu Sevilla de duminică.

Zürich, victorie "istorică" la Milano

În celălalt meci din Grupa C s-a produs surpriza serii din Ligă, AC Milan fiind învinsă pe teren propriu de FC Zürich. Italienii au alergat după egalare încă din minutul 10, dar au ratat imens şi echipa antrenată de brazilianul Leonardo are emoţii la calificare. "Este un rezultat foarte prost. Am pierdut o mare ocazie, în cazul unui rezultat favorabil am fi avut o situaţie foarte bună. Putem vorbi şi de ghinion, nu am început bine meciul şi am plătit", a spus Leonardo. "Este o victorie istorică pentru un club mic ca FC Zürich. Am avut şi puţină şansă, aveam nevoie de asta din moment ce Milan ne-a supus unei presiuni enorme în repriza secundă", a declarat şi antrenorul elveţienilor, Bernard Challandes.

LIGA CAMPIONILOR
Faza grupelor - Etapa 2

MARŢI
Grupa E
Fiorentina - Liverpool    2-0
Jovetic ('28, '37)
Debrecen - Olympique Lyon    0-4
Kallstrom ('3), Pjanic ('13), Govou ('24), Gomis ('51)

Clasament: Lyon 6p; 2. Fiorentina 3p; 3. Liverpool 3p; 4. Debrecen 0p

Grupa F
Rubin Kazan - Inter Milano    1-1
Dominguez ('11) / Stankovici ('27)
FC Barcelona - Dinamo Kiev    2-0
Messi ('25), Pedro ('76)

Clasament: Barcelona 4p; 2. Dinamo Kiev 3p; 3. Inter Milano 2p; 4. Rubin 1p

Grupa G
Unirea Urziceni - VfB Stuttgart    1-1
Varga ('48) / Tasci ('5)
Glasgow Rangers - FC Sevilla    1-4
Novo ('88) / Konko ('50), Adriano ('64),
L. Fabiano ('72), Kanoute ('74)

Clasament: Sevilla 6p; 2. Stuttgart 2p; 3. Urziceni 1p; 4. Glasgow Rangers 1p

Grupa H
Arsenal - Olympiakos Pireu    2-0
Van Persie ('78), Arşavin ('86)
AZ Alkmaar - Standard Liege    1-1
El Hamdaoui ('48) / Traore ('90)

Clasament: 1. Arsenal 6p; 2. Olympiakos 3p; 3. Standard 1p; 4. Alkmaar 1p

MIERCURI
Grupa A
Bayern München - Juventus     0-0

Bordeaux - Maccabi Haifa    1-0
Ciani ('83)

Clasament: 1. Bayern 4p, 2. Bordeaux 4p, 3. Juventus 2p, 4. Maccabi 0p

Grupa B
ŢSKA Moscova - Beşiktaş     2-1
Dzagoev ('7), Krasici ('61) / Ekrem Dag ('90+2)
Manchester United - VfL Wolfsburg    2-1
Giggs ('59), Carrick ('78) / Dzeko ('56)

Clasament: 1. Manchester 6p, 2. Wolfsburg 3p, 3. ŢSKA 3p, 4. Beşiktaş 0p

Grupa C
AC Milan - FC Zürich    0-1
Tihinen ('10)
Real Madrid - Marseille    3-0
C. Ronaldo ('58, '64), Kaka ('61-pen)

Clasament: 1. Real Madrid 6p, 2. AC Milan 3p, 3. FC Zurich 3p, 4. Marseille 0p

Grupa D
Apoel Nicosia - Chelsea    0-1
Anelka ('18)
FC Porto - Atletico Madrid    2-0
Falcao ('75), Rolando ('82)

Clasament: 1. Chelsea 6p, 2. FC Porto 3p, .3. Apoel 1p, 4. Atletico 1p

×
Subiecte în articol: sport