x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Reeditare fără Totti

Reeditare fără Totti

de Delia Gomoescu    |    01 Apr 2008   •   00:00
Reeditare fără Totti

Ca şi în sezonul trecut, AS Roma va întâlni pe Manchester United în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Atunci, italienii învingeau cu 2-1 în prima manşă, pe teren propriu, dar erau spulberaţi în retur, pe “Old Trafford”, scor 1-7.

LIGA CAMPIONILOR

 

Ca şi în sezonul trecut, AS Roma va întâlni pe Manchester United în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Atunci, italienii învingeau cu 2-1 în prima manşă, pe teren propriu, dar erau spulberaţi în retur, pe “Old Trafford”, scor 1-7. După numai un an, elevii lui Luciano Spalletti au şansa să-şi ia revanşa, mai ales că în această ediţie au arătat mult mai multă maturitate în joc. Le va lipsi însă, cel puţin în tur, motorul principal. Căpitanul Totti s-a accidentat în ultima partidă din campionat şi are nevoie de câteva zile de repaus. Nu s-a antrenat ieri, dar, cel mai important, nu a fost convocat în lotul Romei pentru această partidă. În afara lotului echipei italiene a rămas şi Adrian Piţ, singurul fotbalist român prezent încă în competiţie. Tot în această seară, Barcelona porneşte ca favorită în meciul cu Shalke, calificată pentru prima dată în această fază a Ligii Campionilor. Catalanii încearcă să se reabiliteze în faţa fanilor după ultimul eşec din campionat, 2-3 cu Betis Sevilla, în urmă căruia au căzut pe locul trei în clasament.

 

Sferturi

Azi, ora 21:45

Roma – Manchester (Pro TV)

Arbitru: Frank De Bleeckere (Belgia)

Schalke – FC Barcelona

Arbitru: Kyros Vassaras (Grecia)

Partidele retur – 9 aprilie.

Mâine, ora 21:45

Arsenal – Liverpool (Pro TV)

Arbitru: Pieter Vink (Olanda)

Fenerbahce – Chelsea

Arbitru: C. Bo Larsen (Danemarca)

Meciurile retur – 8 aprilie.

 

Englezi

Cea mai interesantă partidă de mâine va pune faţă în faţă două echipe din Anglia, Arsenal şi Liverpool. Formaţii obişnuite cu fazele superioare ale Ligii Campionilor, care au adunat, împreună, un trofeu şi două prezenţe în finală în ultimele trei ediţii. În celălalt meci, Chelsea are prima şansă în faţa lui Fenerbahce.

×
Subiecte în articol: sport