S-a respectat tradiția: Belgia nu joacă prost două meciuri la rând, dar nici România nu poate juca perfect două meciuri consecutiv. Poate ar fi fost mai bine ca al doilea meci să fi fost cu Slovacia și abia ultimul cu Belgia. Poate i-am fi prins altfel pe belgieni în ultimul meci, poate și noi am fi avut deja patru puncte și deja calificați. Acum însă toată situația în grupă este pe muchie de cuțit. Oricine poate câștiga grupa, oricine poate pleca acasă de pe ultimul loc. Mai mult, în funcție de ce se întâmplă în celelalte grupe, în funcție de puncte și golaveraj, chiar și de pe locul 3 se poate pleca acasă.
Slovacia a încurcat calculele grupei
În grupa E, calculele inițiale s-au confirmat abia în al doilea meci al grupei E, când Belgia și Ucraina și-au câștigat meciurile cu România și Slovacia, în care erau favorite încă de la tragerea la sorți. După debuturile surprinzător de slabe, atât favoritele Belgia și Ucraina cât și „celelalte”, România și Slovacia, sunt la egalitate de puncte, 3. Golaverajul și meciul direct cu Ucraina ne-ar avantaja pe noi dacă vom termina la egalitate de puncte. Ucraina are nevoie neapărată nevoie de victorie cu Belgia, iar dacă o va obține, ar trimite Belgia acasă, cu condiția ca noi să nu pierdem cu Slovacia.
Situația 2 este ca toate echipele să facă meci egal. În acest caz, toate echipele ar acumula câte 4 puncte și clasamentul se va alcătui pe baza meciurilor directe. Slovacia ar câștiga grupa, Belgia pe 2, România pe 3, în timp ce Ucraina ar fi eliminată.
Cum putem câștiga grupa: victorie cu Slovacia și egal între Belgia și Ucraina. Clasamentul ar fi 1. România, 2. Belgia, 3. Ucraina, 4. Slovacia. De asemenea, putem termina și pe ultimul loc dacă pierdem cu Slovacia, iar Ucraina învinge Belgia sau scoate un egal.
În consecință, totul depinde de noi, să nu pierdem cu Slovacia. În caz de eșec, este necesar ca Belgia să învingă Ucraina, situație în care prindem locul 3 în grupă însă cu doar 3 puncte și depindem de rezultatele din celelalte grupe pentru accesul în optimi.
Ce schimbări va face Iordănescu pentru meciul decisiv cu Slovacia
Prima preocupare a selecționerului este formula de start al decisivului cu Slovacia. În primele două meciuri Edi Iordănescu a folosit aceeași formulă de start cu o singură modificare, Mihăilă în locul lui Coman, cu Belgia. Problema nu este însă aripa stângă, unde și Coman, și Mihăilă au dat un randament bun. Buba este la fundașul stânga unde singura soluție găsită de selecționer este Bancu, o improvizație. Nici în campionat, nici printre stranieri nu mai există un fundaș stânga de meserie de la retragerea lui Răzvan Raț. Și Edi Iordănescu, și predecesorul Mirel Rădoi au tot căutat o soluție, fie Toșca, fie Sorescu, fie Camora, însă niciunul nu a dat satisfacție. Așa s-a ajuns la această improvizație cu Bancu, care nu este fundaș stânga de meserie, chiar dacă și la Craiova joacă pe acest post, ci, mai degrabă, mijlocaș stânga. Greșește în apărare, se retrage greu din atac, nu stăpânește duelurile 1 la 1, aspecte care s-au văzut și în meciul cu Belgia, când greșeala lui din minutul 2 a dus la golul de 1-0 pentru belgieni.
Ca și în meciul cu Ucraina, schimbările nu au adus o îmbunătățire a jocului. Dacă în primul meci, la 3-0 sarcinile tactice erau pentru menținerea rezultatului, la 0-2 cu Belgia de pe bancă era nevoie de o sclipire pe care nici Olaru, nici Hagi, nici Alibec nu au reușit să o producă.
Cel mai probabil, selecționerul va face câteva modificări în echipa de start. Sigur va începe cu Hagi, Cicâldău și Olaru la mijloc, probabil Sorescu fundaș dreapta sau stânga (în locul lui Bancu), este posibil ca și Adrian Șut să prindă primul „11”. De asemenea, Florinel Coman va fi din nou titular.
Dennis Man a fost din nou unul dintre cei mai activi jucători români și a avut șansa să relanseze meciul în minutul 69, când scorul era doar 1-0 pentru Belgia
A început și „Campionatul «European» al Americii”
În acest weekend a început și Copa America, echivalentul EURO pentru America de Sud și de Nord, care este găzduit de SUA. De la această ediție participă la Copa America toate țările de pe continentul american, fapt care a stârnit nemulțumirea mai multor fani sud-americani, deranjați că echipe gen Brazilia, Argentina sau Columbia trebuie să joace cu naționale ca Honduras, Costa Rica, Jamaica sau Panama. „1. De ce trebuie să jucăm cu naționalele modeste din Centroamerica? Nu s-ar fi calificat niciodată la turneul final în vechea formulă. 2. De ce se dispută turneul final în SUA? De ce nu în Europa, dacă tot cei mai buni jucători sunt la cluburi europene? Practic, s-a furat Copa America și s-a diluat”, s-a scris în presa din Argentina.
La turneu participă 16 echipe împărțite în patru grupe de câte 4. Finala este programată pe 15 iunie.