x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Romănia – Lituania: Analiza lui Nicoliţă

Romănia – Lituania: Analiza lui Nicoliţă

de Marius Mihalcea    |    04 Sep 2008   •   00:00
Romănia – Lituania: Analiza lui Nicoliţă

Bănel consideră că echipa naţională se va bate pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010, din Africa de Sud, cu reprezentativele Franţei şi Serbiei.

Bănel consideră că echipa naţională se va bate pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010, din Africa de Sud, cu reprezentativele Franţei şi Serbiei.


Unul dintre preferaţii selecţionerului Victor Piţurcă, Bănel Nicoliţă, convocat la echipa naţională şi atunci cînd traversa o adîncită criză de formă, mijlocaşul Stelei a vorbit ieri despre şansele pe care le au “tricolorii” să se califice la CM 2010.

 
EVALUARE. “Am vizionat o casetă cu meciul Lituania – Italia şi este evident faptul că lituanienii sînt mai buni decît letonii, pe care i-am învins cu 1-0 în amicalul de la Urziceni de luna trecută. Lituanienii au jucători mai tehnici şi mai valoroşi, capabili să scoată adversarii din joc prin dribling. Totodată, se completează foarte bine unul pe altul şi, în plus, au o forţă superioară celei a letonilor. Ceea ce diferă, comparativ cu Letonia, este valoarea, nu stilul. Tuturor echipelor din grupă le va fi foarte greu cu lituanienii”, a declarat Nicoliţă într-un interviu acordat site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal. În ceea ce priveşte echipele cu care se va lupta România pentru calificare, Nicoliţă a avertizat asupra faptului că oricînd pot apărea surprize. “Aparent, pentru primele două locuri ale grupei se vor bate Franţa, România şi Serbia, ultima fiind o echipă mereu periculoasă, cu jucători de o mare tehnicitate, legitimaţi la cluburi puternice din Europa. Dar nu avem voie să omitem şansele Austriei, tot aşa cum Lituania este capabilă cel puţin să încurce socotelile tuturor, dacă nu mai mult. Totuşi, eu cred că avem valoarea necesară să trecem cu şase puncte din şase peste primele două meciuri”, a încheiat jucătorul Stelei.

 
PROGRAM. Echipa naţională va părăsi azi Complexul Naţional de la Mogoşoaia cu destinaţia Cluj-Napoca, plecarea fiind prevăzută la ora 17:00, de la Aeroportul Henri Coandă, cu o cursă charter, iar sosirea în oraşul de pe Someş o oră mai tîrziu. “Tricolorii” se vor caza la Hotelul Opera Plaza, singurul de cinci stele din Cluj şi situat în centrul oraşului, unde vor sta pînă luni, cînd este programată plecarea spre Insulele Feroe. 

 

Hotărîre

“Este obligatoriu să cîştigăm primele două meciuri din această campanie, fapt care ne-ar conferi un moral foarte bun în perspectiva jocului cu Franţa, care trebuie şi el cîştigat, pentru a aborda de pe alte poziţii meciurile din 2009”
Bănel Nicoliţă

 

Comparaţie

“Avem o grupă mai grea decît cea pentru Euro. Atunci, practic, doar trei echipe au emis pretenţii la calificare: noi, olandezii şi bulgarii. Acum sînt patru: Franţa, despre care nu are rost să mai vorbim, noi, Serbia, care a avut mereu jucători extraordinari, şi Austria, aflată într-un real progres”
Răzvan Cociş

 

Domenech, sub presiune

Păstrat în funcţie de Federaţia Franceză de Fotbal în ciuda eşecului înregistrat de “cocoşi” la Euro 2008, selecţionerul vicecampioanei mondiale, Raymond Domenech (foto), se aşteaptă să fie demis în orice moment. “De fiecare dată cînd stau pe bancă la un meci mă gîndesc că acela ar putea fi ultimul pentru mine. Ştiu că, dacă nu ai rezultate, vine momentul să pleci, de aceea obiectivul nostru este să ne calificăm la Campionatul Mondial şi în acelaşi timp să realizăm spectacol pentru publicul care ne urmăreşte”, a spus Domenech. Acesta a fost contestat puternic de opinia publică din Franţa după Euro 2008, competiţie pe care “cocoşii” au părăsit-o prematur, pe uşa din dos, terminînd pe ultimul loc în grupa C, după Olanda, Italia şi după România.

 

România, a 13-a în clasamentul FIFA

România a retrogradat două locuri în ierarhia FIFA pe luna august şi ocupă poziţia a 13-a, cu 1.007 puncte. Adversarele echipei noastre naţionale în preliminariile CM 2010 se situează pe următoarele locuri: Franţa – 11 (1.019 p), Serbia – 33 (746 p), Lituania – 54 (545 p), Austria – 101 (354 p) şi Insulele Feroe – 198 (7 p). Primul loc al clasamentului este ocupat de campioana en-titre a Europei, Spania, cu 1.565 de puncte, urmată de Italia şi de Germania.

 

Atmosferă

Clujul va găzdui sîmbătă în premieră un meci al reprezentativei României, iar preşedintele clubului CFR, Iuliu Mureşan, este convins că Stadionul “Dr Constantin Rădulescu” va fi ocupat la capacitate maximă la ora jocului. “E clar că se vor vinde toate cele 20.000 de bilete, va fi o atmosferă superbă, fiindcă echipa naţională este foarte iubită în Ardeal. Sînt convins că «tricolorii» vor fi impresionaţi de felul în care vor fi întîmpinaţi aici”, a spus oficialul grupării din Gruia. Cît priveşte starea arenei, Mureşan a dat asigurări că aceasta se va prezenta în cele mai bune condiţii: “Stadionul «Dr Constantin Rădulescu» este terminat în proporţie de 90%, iar echipa naţională a României va avea parte de cele mai bune condiţii din ţară la meciul cu Lituania”. Din cauza procesului greoi de printare al biletelor şi al bonurilor fiscale, luni şi marţi nu s-au vîndut decît 6.000 de tichete.

×
Subiecte în articol: sport