x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Romanii se bucura doar de Cupa UEFA

Romanii se bucura doar de Cupa UEFA

09 Dec 2004   •   00:00

Dinamo Kiev si Ajax Amsterdam vor evolua la primavara in Cupa UEFA, dupa ce au terminat pe locul al treilea in grupa B, respectiv C, a Ligii Campionilor. Tot pe 3 au mai incheiat Sahtior si Panathinaikos.

IONUT PADURARU

DE NETRECUT. Din duelul dintre Roque Junior (in stanga) si dinamovistul Kleber, invingator a fost pana la urma fundasul lui Bayer Leverkusen
Dintre cele doua echipe cu romani in lot care au jucat miercuri seara, doar Dinamo Kiev avea sanse de calificare in optimile Ligii, in timp Ajax putea spera cel mult la o continuare in Cupa UEFA.

DEPASITI. Cu un parcurs excelent in primele cinci intalniri din grupa B, ucrainenii aveau nevoie de un rezultat de egalitate in deplasare, la Leverkusen, pentru a juca si la primavara in Liga Campionilor. Cu Ghioane titular si cu Cernat intrat pe teren in minutul 71, echipa din Kiev a fost pana la urma o prada usoara pentru un Bayer dezlantuit dupa pauza, cand a marcat toate cele trei goluri.

MITEA. In schimb, Ajax-ul lui Mitea si Lobont a reusit tot ce se putea dupa prestatia mai putin reusita din acest sezon al Ligii. Din nou titular, Mitea a reusit o partida buna, inscriind, in minutul 64, golul "lancierilor" de 2-1. Pana la urma, partida s-a terminat la egalitate, 2-2, suficient pentru echipa din Amsterdam sa ocupe locul al treilea, in dauna lui Maccabi Tel-Aviv, gratie rezultatelor directe, 3-0, respectiv 1-2.

RANIERI L-AR DORI PE MUTU
Tehnicianul care l-a adus pe Mutu la Chelsea, Claudio Ranieri, actualmente la echipa spaniola FC Valencia, a declarat ca nu exclude posibilitatea de a lucra din nou cu atacantul roman, informeaza cotidianul Evening Standard. "Am fost foarte trist cand am auzit de Mutu. Este un latin si cand a avut probleme cu sotia, cu copilul si cu fotbalul, a ales gresit. E un jucator fantastic si nu exclud posibilitatea de a fi din nou jucatorul meu", a spus Ranieri. Dupa incidentele produse marti in timpul partidei Valencia - Werder Bremen, UEFA a initiat o procedura disciplinara impotriva celor doua echipe. Valencia risca sa fie sanctionata din cauza "comportamentului incorect" si a fumigenelor lansate pe gazon de suporteri.

REZULTATE - ULTIMA ETAPA
GRUPA A
  • Liverpool - Olympiakos 3-1
    Sinama-Pongolle (’47), Mellor (’80), Gerrard (’86)/Rivaldo (’27)
  • Deportivo - Monaco 0-5
    Chevanton (’22), Givet (’37), Saviola (’39), Douglas (’55), Adebayor (’75)
  • CLASAMENT: 1. Monaco 12; 2. Liverpool 10; 3. Olympiakos 10; 4. Deportivo 2

    GRUPA B
  • Leverkusen - Dinamo Kiev 3-0
    Juan (’51), Voronin (’77), Babic (’86)
  • AS Roma - Real Madrid 0-3
    Ronaldo (’9), Figo (’60-pen, ’82)
  • CLASAMENT: 1. Leverkusen 11; 2. Real Madrid 11; 3. Dinamo Kiev 10; 4. AS Roma 1

    GRUPA C
  • Ajax - Bayern München 2-2
    Galasek (’38), Mitea (’64)/ Makaay (’9), Ballack (’82)
  • Maccabi - Juventus 1-1
    Baruch Dego (’30-pen) / Del Piero (’71)
  • CLASAMENT: 1. Juventus 16; 2. Bayern 10; 3. Ajax 4; 4. Maccabi 4

    GRUPA D
  • Fenerbahce - M. United 3-0
    Tuncay (’47, ’68, ’90)
  • Lyon - Sparta Praga 5-0
    Essien (’7), Nilmar (’19, ’51), Idangar (‚’83), Bergougnoux (’90)
  • CLASAMENT: 1. Lyon 13; 2. Manchester 11; 3. Fenerbahce 9; 4. Sparta 1

    GRUPA E
  • Arsenal - Rosenborg 5-1
    Reyes (’3), Henry (’24), Fabregas (’29), Pires (’41), van Persie (’85)/Hoftun (’38)
  • Panathinaikos - PSV 4-1
    Papadopoulos (’30), Munch (’45 - pen. si ’57), Sanmartean (’81)/Beasley (’37)
  • CLASAMENT: 1. Arsenal 10; 2. PSV 10; 3. Panathinaikos 9; 4. Rosenborg 2

    GRUPA F
  • Celtic Glasgow - AC Milan 0-0
  • Sahtior - Barcelona 2-0
    Aghahowa (’14 si ’22)
  • CLASAMENT: 1. AC Milan 13; 2. Barcelona 10; 3. Sahtior 6; 4. Celtic 5

    GRUPA G
  • Inter Milano - Anderlecht 3-0
    Cruz (’32), Martins (’60 si ’63)
  • Valencia - Werder Bremen 0-2
    Valdez (’83 si ’90)
  • CLASAMENT: 1. Inter Milano 14; 2. Bremen 13; 3. Valencia 7; 4. Anderlecht 0

    GRUPA H
  • FC Porto - Chelsea 2-1
    Diego (’60), Mc Carthy (’85)/Duff (’33)
  • PSG - TSKA Moscova 1-3
    Pancrate (’37)/Semak (’29, ’64 si ’70)
  • CLASAMENT: 1. Chelsea 13; 2. FC Porto 8; 3. TSKA 7; 4. PSG 5
  • ×
    Subiecte în articol: sport grupa clasament