Manchester United a câştigat prima manşă din confruntarea "diavolilor" cu ajutorul unei "duble" semnate de atacantul englez.
Băieţii lui Sir Alex Ferguson sunt deja cu un picior în sferturile Ligii Campionilor după victoria cu 3-2 de pe San Siro. Cu toate că Milanul, cu Ronaldinho în mare formă, a făcut legea în prima repriză, englezii au fost capabili să revină fantastic în partea a doua a jocului. "Dubla" izbutită de Wayne Rooney (foto centru) i-a ucis pe "diavolii" rossoneri şi l-a aruncat în umbră pe David Beckham, aflat pentru prima dată în situaţia de a-şi înfrunta echipa care l-a consacrat. Eroul Roo a fost ridicat în slăvi şi de presa britanică, dar şi de antrenorul său. "Rooney şi-a continuat forma incredibilă pe care a arătat-o în ultimul timp. În a doua repriză a fost devastator, nimeni nu a reuşit să îl oprească", a jubilat Ferguson. Interesant este că atacantul englez a marcat cu capul cele două goluri contra Milanului, în condiţiile în care în Premier League a înscris astfel doar cinci dintre cele 100 de reuşite pentru United. În timp ce Rooney trăia momente magice, fosta vedetă a lui Manchester Cristiano Ronaldo trecea prin clipe grele cu Real Madrid. Spaniolii au pierdut, 0-1 la Lyon, şi riscă să spună din nou adio Ligii încă din faza optimilor. Extrem de supărat, atacantul portughez n-a vrut să găsească nici o scuză pentru eşec: "Nu e de vină terenul prost. Am făcut un meci rău. Lyon a fost mai bună şi gata. O să ne luăm revanşa în retur".
LIGA CAMPIONILOR - OPTIMI
MARŢI
AC Milan - Manchester United 2-3
Ronaldinho '3, Seedorf '85 / Scholes '36, Rooney '66, '74
Lyon - Real Madrid 1-0
Makoun '47
IERI
Bayern München - Fiorentina
Arbitru: Tom Henning Ovrebo (Norvegia)
FC Porto - Arsenal
Arbitru: Martin Hansson (Suedia)
Celelalte patru partide vor avea loc la 23 şi la 24 februarie.
Meciurile-retur se vor disputa la 9, 10, 16 şi 17 martie.
Citește pe Antena3.ro