x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Scandal cu rebelul Zicu

Scandal cu rebelul Zicu

de Mihai Igirosanu    |    17 Dec 2009   •   00:00
Scandal cu rebelul Zicu
Sursa foto: /GAZETA SPORTURILOR/INTACT IMAGES

Cu o zi înaintea meciului de aseară, contra lui Panathinaikos, s-a aflat că cel mai răsfăţat jucător din lot, Ianis Zicu, a depus memoriu la LPF pentru a deveni jucător liber. Demersul său a tensionat atmosfera în Ştefan cel Mare, mai ales că echipa a terminat turul pe locul 8.



Marţi, la plecarea spre Atena, preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a explodat la adresa fotbalistului. "Zicu e plătit de trei ani de Dinamo, iar de doi n-a mai jucat nimic. Are probleme, ba cu mama, ba cu tata sau cu soţia, ba cu suporterii. N-are cum să depună memoriu, ştie că la documente sunt specialist, nu merge cu d-astea cu noi! O să-i demonstrez că şi-a primit banii în avans." Vicepreşedintele grupării din Groapă, Vasile Turcu, l-a urecheat la rândul său pe rebel: "Pe Zicu l-am respectat foarte mult. A avut probleme personale, a fost accidentat, dar şi-a luat banii mereu, chiar şi când n-a jucat. Nu se face aşa ceva, sunt dezamăgit de atitudinea lui". Ruptura vine după ce în vară Borcea şi Zicu îşi făceau declaraţii reciproce de iubire. Jucătorul acceptase înjumătăţirea contractului, de la 400.000 de euro la 200.000. Altfel, în dimineaţa meciului cu grecii, jucătorii lui Dinamo s-au relaxat urcând pe Acropole. Majoritatea au preferat să rămână într-un parc de la poalele colinei, alţii au urcat o bună bucată din cei 150 de metri, însă numai Andrei Cristea şi Marius Niculae, tocmai titularii de diseară din atac, au urcat până sus.

×
Subiecte în articol: sport