ROMÂNIA – LITUANIA 0-3 ● Marica şi Tamaş sînt incerţi
La o zi după eşecul ruşinos suferit în faţa Lituaniei, tricolorii au
efectuat duminică un antrenament de refacere pe Stadionul Constantin
Rădulescu din Cluj.
ROMÂNIA – LITUANIA 0-3 ● Marica şi Tamaş sînt incerţi
La o zi după eşecul ruşinos suferit în faţa Lituaniei, tricolorii au efectuat duminică un antrenament de refacere pe Stadionul Constantin Rădulescu din Cluj.
În afara atmosferei apăsătoare, buletinul medical este unul alarmant pentru selecţionerul Victor Piţurcă. Doi dintre titulari, stoperul Gabriel Tamaş şi atacantul Ciprian Marica, acuză accidentări serioase la glezna dreaptă, respectiv coapsa dreaptă, fiind incerţi pentru meciul de miercuri seară, din Insulele Feroe. La antrenamentul de ieri, Lobonţ, Contra, Goian, Dică, Cociş, Daniel Niculaie şi Săpunaru au efectuat doar alergări uşoare, timp de 30 de minute, după care au mers la vestiare, în vreme ce restul jucătorilor au fost implicaţi într-o şedinţă de pregătire preponderent fizică. Pe final, secundul Ştefan Iovan a organizat o şedinţă tactică, avînd la dispoziţie doar 11 fotbalişti: Stăncioiu, Ştefan Radu, Moţi, Ghionea, Neşu, Rădoi, Aliuţă, Bratu, Codrea, Lazăr, Costea şi Marius Niculae. Selecţionerul Victor Piţurcă a supravegheat pregătirea gînditor, de la marginea terenului.
ATAŞAMENT. "Au fost mai buni ca noi. Am păşit cu stîngul şi ne pare rău. Trei goluri e mult să iei. Au prins o zi mai bună ca noi. Cînd s-a scandat demisia, toţi jucătorii voiam să ieşim de pe teren, în mintea mea asta era. Nu credeam că voi găsi la Cluj o atmosferă mai ostilă decît la Bucureşti, dar am trăit să o văd şi pe asta. Românul tot român. Sîntem aceiaşi care ne-am calificat la Euro. De ce să-şi dea Piţurcă demisia? A jucat el în locul nostru? Domnul Piţurcă ne-a calificat după şapte ani la un turneu final. După această înfrîngere poate ne-am trezit puţin şi am revenit cu picioarele pe pămînt. Am pregătit foarte bine meciul, mai aveam puţin şi ştiam şi ce mănîncă lituanienii. E ruşinos acest 3-0", a declarat Gabriel Tamaş. Referitor la incidentul din dimineaţa meciului, cînd a fost acuzat că a aruncat cu pietre în ziarişti, împreună cu Lobonţ şi Rădoi, Tamaş a spus: "Am fost zece jucători pe acolo şi am fost găsit eu singurul vinovat…".
UNITATE
"Am dorit să pornin cu dreptul, dar am pierdut cu o echipă bună. Nu ne-au prins în cea mai bună zi. Cînd e greu, tot timpul lumea încearcă să arunce cu noroi, să ne bage sub pămînt mai tare. La bine, totul e ok, dar acum trebuie să fim mai uniţi şi să trecem peste. Este una dintre cele mai urîte înfrîngeri, e o mare dezamăgire pentru mine"
Dorin Goian
Feroe – România / După reabilitare
Următorul meci al tricolorilor, programat miercuri, de la ora 19:30, în Insulele Feroe, este privit ca o necesară reabilitare. "Trebuie să cîştigăm următoarele meciuri, altfel nu avem nici o şansă la calificare. Ne cerem scuze, vom încerca să ridicăm capul din pămînt. Lituania a jucat foarte bine, a stat bine în teren, a pus probleme, a cîştigat categoric, 3-0. Trebuie să ne revenim cu Feroe, pentru că dacă nici acum nu cîştigăm şansele noastre de calificare vor fi aproape zero. Nu ştiu de unde s-a scos acea chestie că aş fi aruncat cu piatra sau aş fi înjurat. Am început ziua prost, cu certuri cu ziariştii, dar nu a afectat cu nimic meciul", a declarat noul jucător al lui FC Porto, ex-rapidistul Cristian Săpunaru, titularizat sîmbătă seară. Autorul ultimului gol al Lituaniei, Kalonas, a spus: "Nu se poate spune că am avut numai noroc, deşi în fotbal este greu fără el. Mereu am crezut că putem cîştiga".Citește pe Antena3.ro