x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Seaua - Nebunie la bilete

Seaua - Nebunie la bilete

de Mihai Igirosanu    |    19 Aug 2006   •   00:00
Seaua - Nebunie la bilete

Suporterii Stelei au luat ieri cu asalt ghiseele stadioanelor Lia Manoliu si Steaua, acolo unde s-au pus in vanzare biletele pentru returul cu Standard Liege, de miercuri, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

In ciuda caniculei care domina in aceste zile Bucurestiul, mii de fani ai campionilor au format cozi impresionante la casele de bilete, calcandu-se efectiv in picioare pentru a prinde un tichet la meciul care poate readuce Steaua dupa zece ani in grupele celei mai importante competitii intercluburi.

BATAIE. La stadionul din Bdul Ghencea s-a format coada inca de la primele ore ale diminetii, iar la ora 10:00, cand au fost puse in vanzare tichetele, se adunasera peste 300 de persoane. Si la casa amenajata pentru abonati se stransese lume, desi acestia isi pot ridica biletele pana luni inclusiv. La Stadionul Lia Manoliu, unde va avea loc partida de miercuri, s-au format cozi foarte mari, aproximativ 500 de oameni imbulzindu-se la casele de bilete care s-au deschis la ora 11:00. Cele mai cerute tichete au fost cele la tribuna a II-a. Spre deosebire de alte ocazii, nici la Stadionul Steaua, nici la Stadionul Lia Manoliu nu au fost prezenti jandarmi care sa faca ordine. Preturile biletelor sunt urmatoarele: 10 RON la peluze, 20 RON la tribuna a II-a, 30 RON la tribuna I si 50 RON la tribuna 0. Steaua a tiparit aproximativ 45.000 de bilete pentru acest meci, sperand sa obtina incasari de peste 200.000 de euro.

BELGIENII SE MOBILIZEAZA
Pe site-urile suporterilor celor de la Standard Liege se gasesc numeroase mesaje care-i indeamna pe fanii belgieni sa vina in numar cat mai mare la Bucuresti. "Inainte de a ajunge la gaina cu oua de aur, mai avem de jucat un meci, la Bucuresti. Sa mergem sa-i batem pe romani la ei acasa!", spune unul dintre mesaje. Grupurile de suporteri organizeaza excursii in Romania. Preturile variaza intre 320 de euro (o singura zi) si 650 de euro (doua zile).

×
Subiecte în articol: sport