x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Semne bune pentru "Euro"

Semne bune pentru "Euro"

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    23 Aug 2007   •   00:00
Semne bune pentru "Euro"
Sursa foto: Marin Raica/

Chiar dacă turcii au avut ocaziile mai mari in prima parte, romănii s-au dezlănţuit după pauză, Marica pasănd decisiv la ambele goluri, iar Dorinel Munteanu, inspirat introdus, demonstrănd că, la 39 de ani, rămăne acelaşi jucător de bază.

ROMĂNIA - TURCIA 2-0 - Repetiţie reuşită pentru "tricolori"

Chiar dacă turcii au avut ocaziile mai mari in prima parte, romănii s-au dezlănţuit după pauză, Marica pasănd decisiv la ambele goluri, iar Dorinel Munteanu, inspirat introdus, demonstrănd că, la 39 de ani, rămăne acelaşi jucător de bază.

Au marcat: Dică (’62), Mutu (’70)

Stadion: "Naţional"

Spectatori: 10.000

Arbitri: M. Merk 7 - M. Anklam 7, H. Henschel 7 (toţi Germania)

Adversarul de aseară a fost cel dorit de Victor Piţurcă inaintea "dublei" decisive pentru calificarea la turneul final al CE cu Belarus, in deplasare, şi cu Olanda, la Constanţa. Iar Turcia chiar a pus probleme majore "tricolorilor".

DEZLĂNŢUIŢI. După un inceput dominat de naţionala Romăniei, turcii au răspuns prin Arda Turan, care a şutat in bară (’14). Lobonţ a mai avut ceva emoţii pănă la finele primei părţi, de partea cealaltă Mutu şi Marica irosind două bune ocazii. După pauză, Piţurcă a mutat inspirat cu experimentatul Dorinel Munteanu şi cu Nicoliţă, iar "tricolorii" s-au dezlănţuit, cu Marica in prim-plan. Fostul dinamovist a făcut faza de 1-0, atunci cănd şi-a umilit adversarul direct a centrat pentru Dică, iar stelistul a marcat simplu (’62). Romănii s-au dezlănţuit, Mutu a ratat din faţa porţii, insă a făcut 2-0 după o fază superbă creată de D. Munteanu şi continuată de Marica (’70). Pănă la final s-a jucat tot in viteză, cu faze spectaculoase reuşite de romăni, insă scopul fusese atins. Romănia a arătat că se află pe drumul cel bun, iar calificarea la CE nu mai pare doar un vis.

ECHIPELE

Romănia: Lobonţ 6 - P. Marin 7, Chivu 6 (’63 R. Ştefan) 6, D. Goian 6, Raţ 6 - Fl. Petre 6 (’46 Nicoliţă) 6, Codrea 6 (’64 C. Lazăr) 6, M. Rădoi 6 (’46 Dorinel Munteanu) 7, Mutu 8 - Dică 8 (’78 Ad. Cristea), Marica 8 (’80 Cl. Niculescu). Antrenor: Victor Piţurcă

Turcia: Serdar 6 - Sabri 5 (’80 Karadeniz), Gokhan Zan 5, Ibrahim Toraman 6, Uzulmez 5 (’66 Volkan) 5 - Hamit Altintop 6, Emre 5 (’41 Nihat) 6, Arda Turan 6, Topuz 5 - Gokhan Unal 5, Tuncay 5. Antrenor: Fatih Terim

Incidente

La partida de aseară au fost prezenţi şi in jur de 1.000 de suporteri turci, care s-au plasat la tribuna I. In minutul 20, după căteva contre cu suporterii romăni de la tribuna 0, jandarmii au intrat in forţă in sectorul rezervat fanilor oaspeţilor, reuşind să-i calmeze, dar nu inainte ca forţele de ordine să utilizeze şi scuturile. In cele din urmă lucrurile s-au calmat, turcii reuşind in dese rănduri să acopere galeria romănă.

×
Subiecte în articol: sport