Un teribil accident, in care au fost implicate 15 monoposturi din formula IndyCar s-a petrecut, duminica, in Las Vegas, unde s-a desfasurat ultima etapa a circuitului nord-american.
Pilotul Dan Wheldon, dublu castigator al cursei de 500 de mile de la Indianapolis, a fost grav ranit, pierzandu-si viata la doua ore dupa ce a fost transportat la spital.
Tragedia s-a petrecut in turul 12 din totalul de 200. Aproape jumatate din numarul pilotilor care au luat startul au fost implicati in accident. In filmul accidentului, se vede cum unul dintre monoposturi nu poate frana la timp si se urca, efectiv, pe cel din fata lui. Cei doi piloti pierd controlul bolizilor si intra in vrie, ceea ce face ca, in cateva mili-secunde, alte 13 masini sa intre in carambol.
"IndyCar, pilotii si conducatorii echipelor au decis sa nu termine cursa. Pilotii au hotarat sa ruleze cinci tururi de circuit ca omagiu pentru Dan Wheldon. Toate gandurile si rugaciunile noastre se Intreapta catre familia sa" a declarat Randy Bernard, presedintele IndyCar.
Formula IndyCar este mult mai spectaculoasa prin comparatie cu Formula 1, de pilda. Desi masinile circula cu o viteza mai mica, pistele sunt astfel gandite incat depasirile se petrec mult mai des si, pe cale de consecinta si diversele accidente de parcurs au o frecventa sporita.
Cu toate acestea, Dan Wheldon este primul pilot care isi pierde viata in timpul unui Grand Prix din IndyCar. In anul 2006, Paul Dana a decedat in timpul antrenamentelor contand pentru cursa de la Miami. In Formula 1, ultimul pilot care si-a pierdut viata a fost celebru campion Ayrton Senna, care s-a izbit cu masina de parapetii de beton ai circuitului din San Marino, cu o viteza de 218 km/h.