Verificarea documentelor de la Clubul Pandurii Târgu-Jiu de către anchetatori a scos la iveală multe nereguli, susţin surse judiciare. Cu ajutorul Clubului de fotbal pe care l-a înfiinţat, preşedintele Marin Condescu s-a îmbogăţit. Cu banii statului. Majoritatea contractelor încheiate pentru Pandurii se făceau prin firmele de casă ale sindicalistului, astfel încât banii statului primiţi de la Complexul Energetic Oltenia şi Primăria Târgu-Jiu, sute de miliarde de lei vechi pe an, aveau destinaţia Condescu. Chiar şi acolo unde contractul nu se putea încheia direct, banii circulau tot prin mâna sindicalistului prin încheierea de contracte de cesiune.
Ceea ce se bănuia de presă, în privinţa sifonării banilor de la entităţile energetice din Gorj şi fosta SNLO de către Marin Condescu, pare să se confirme. După descinderile anchetatorilor la Clubul Pandurii Târgu-Jiu, de unde s-au ridicat mai multe documente, s-a putut vedea care era destinaţia finală a sumelor uriaşe de bani încasate de la stat.
Complexul Energetic Oltenia dădea în fiecare an, prin entităţile din subordine, 20 de milioane de lei, adică 200 de miliarde de lei vechi. Primăria Târgu-Jiu era, de asemenea, un cotizant fidel Clubului Pandurii. Municipalitatea dădea 500.000 de lei pe an, adică 5 miliarde de lei vechi, dar cu întreţinerea stadionului sumele erau uriaşe. Pentru a da o formă de legalitate a sponsorizării Clubului s-a făcut un statut prin care cele două instituţii ale statului, alături de USMO şi Artego, erau acţionare la echipa de fotbal.
Banii statului, la Mădălina şi Condescu
Marin Condescu a gândit bine formula de îmbogăţire cu banii de la stat. După ce a creat Pandurii, şi-a făcut câteva societăţi comerciale la care acţionari sunt apropiaţi de-ai săi, printre care şi Mădălina Berbecel, cea a cărei fiică a fost recunoscută de Condescu. Contractele de anchiziţii, inclusiv pentru echipamentele fotbaliştilor se făceau prin firma mamei fiicei sindicalistului. La fel se întâmpla şi în privinţa beneficiilor angajaţilor CEO, negociate de sindicate.
Afaceri pe spinarea minerilor
Chiar şi acolo unde nu se puteau achiziţiona direct anumite produse, Condescu trebuia să intervină. De exemplu, contractul pentru tichetele de masă ale angajaţilor de la CEO, unde Clubul de Fotbal Pandurii nu avea niciun rol. În 2011, fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia a încheiat un contract pentru cumpărarea acestor tichete destinate minerilor şi energeticienilor de la firma EDEN RED Bucureşti. Valoarea contractului era de aproape 1,7 milioane lei, adică 17 miliarde. Cum era normal, contractul trebuia încheiat între cel care le vinde şi cel care le cumpără. Şi aşa a fost iniţial. La scurt timp după semnarea acestui contract, apare un altul cu trei părţi, un aşa zis contract de cesiune. Astfel că, alături de cele două părţi, SNLO, beneficiar şi EDEN RED, cea care vindea tichetele de masă, mai apare şi Clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. Contractul capătă o altă formă, respectiv cea prin care SNLO dă banii pentru tichete la Pandurii, iar Pandurii la EDEN RED. El a fost semnat de fostul director al SNLO, Daniel Burlan şi cel economic, Daniel Olaru, reprezentanţii EDEN RED şi Marin Condescu de la Pandurii Târgu-Jiu.
Pandurii vindea tichete de masă
De ce s-o fi semnat acest contract de cesiune, numai Condescu ştie. Cert este că, recent, directorul general al CEO, Laurenţiu Ciurel, a aflat că fosta SNLO, respectiv CEO este datoare firmei EDEN RED, deşi sumele au fost achitate chiar din 2011. Aici, însă, este clar de înţeles. SNLO a făcut plata către Pandurii, conform contractului de cesiune, dar Condescu a uitat să mai plătească firmei care a dat tichetele. Informaţia a fost confirmată şi de Laurenţiu Ciurel.
Conform ultimelor informaţii, Marin Condescu a plătit vineri, la ora 15,00, după ce lucrurile s-au agitat în CEO, întrega sumă către EDEN RED, deşi doi ani n-o făcuse.