x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Baschet: CSU Ploieşti a egalat scorul în finala cu "U" Mobitelco Cluj.

Baschet: CSU Ploieşti a egalat scorul în finala cu "U" Mobitelco Cluj.

16 Mai 2011   •   06:18
Baschet: CSU Ploieşti a egalat scorul în finala cu "U" Mobitelco Cluj.

CSU Ploiesti a egalat scorul in finala campionatului national de baschet masculin, 1-1, dupa ce a invins, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 82-69 (39-39), pe "U Mobitelco BT Cluj, in meciul al doilea al ultimului act.

Fata de primul meci al finalei, cele doua adversare au accentuat apararile, astfel ca scorul primului sfert a fost unul destul de mic, 17-15, dupa 10 minute echilibrate, cu ambele formatii la conducere.

In sfertul secund, balanta a inclinat de asemenea pentru fiecare echipa (18-20, min 13 si 24-20, min. 14). Clujenii au aratat nervozitate in anumite faze, Krstanovici fiind penalizat cu fault antisportiv, iar Cuici cu tehnic. Cu patru minute inaintea pauzei mari, ambele echipe se intreceau in ratari si greseli individuale, presiunea fiind imensa. Burlacu a primit si el un fault antisportiv, dar Chetreanu a ratat ambele libere. La faza urmatoare acelasi Chetreanu a primit antisportiv, ploiestenii au transformat (28-23), dupa cateva minute in care baschetul nu a prea stralucit in sala ploiesteana. "U" Mobitelco a redus rapid diferenta, 28-28 (min. 17), dupa o tripla a lui Silvasan, dar sarabanda penalitatilor nu s-a oprit in al doilea sfert. Managerul formatiei campioane, Alex Iacobescu, a primit si el un fault tehnic, pentru ca a protestat la deciziile de arbitraj, in minutul 19 (36-39). La pauza mare, 39-39.

La reluare, ploiestenii au avut din nou initiativa, 44-41, gratie unei triple a lui Burlacu, dupa care au reusit sa se detaseze la 54-45 (min. 17), pe fondul unui joc mai rational si a unei aparari excelente, mai ales la recuperare. Kevin Ford a fost imposibil de oprit de defensiva clujeana, care a resimtit efortul fizic de pana atunci, in timp ce in atac a ratat cu lejeritate, mai ales aruncarile libere. La ultima pauza, 61-53.

Diferenta maxima de pana atunci a fost stabilita in debutul sfertului patru, 64-53, iar din acel moment, prahovenii nu au mai putut fi opriti din drumul spre victorie, fiind incurajati frenetic si de suporteri (79-58, min. 37). Adversarii nu au mai gasit solutii in ultimele minute, dupa ce primisera 15 puncte consecutive si nu marcasera deloc, fiind nevoiti sa se recunoasca invinsi, scor final 82-69.

Marcatori

CSU Ploiesti - Ford 20 puncte, Westrol 16, Burlacu 16, Qarraan 10, Mack 8, Tudor 4, Szijarto 4, Gutoaia 3, Okoye 1.

"U" Mobitelco Cluj - Silvasan 19 puncte, Krstanovici 16, Dykes 16, Cuici 9, Thomson 4, Chetreanu 3, Morris 2.

In primul meci al finalei, sambata, tot la Ploiesti, "U" Mobitelco BT Cluj castigase cu scorul 89-79 (42-43).

Meciurile trei si patru ale finalei se vor desfasura, la Cluj, in zilele de 21 si 22 mai, celelalte trei partide ale ultimului act din campionat se vor derula alternativ, la Ploiesti (28 mai), Cluj (1 iunie) si Ploiesti (5 iunie).

Cele doua echipe se confrunta in finala pentru a patra oara in ultimele sase sezoane, prahovenii avand castig de cauza de fiecare data. In sezonul 2007-2008, campioana a fost decisa, in premiera pentru baschetul romanesc, in meciul sapte.

In finala mica, tot sambata, la Medias, Steaua Turabo Bucuresti a invins formatia Gaz Metan, scor 90-73 (53-38), in primul meci din cele trei programate. Meciul doi va avea loc in 18 mai, la Bucuresti, iar cel decisiv, daca va mai fi cazul, in 22 mai, din nou la Medias.

×