x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cadel Evans, poate la anul!

Cadel Evans, poate la anul!

de Sorin Anghel    |    23 Iul 2010   •   00:00
Cadel Evans, poate la anul!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

● Corespondenţă din Pau - Franţa

Australianul Cadel Evans poate considera Le Tour 2010 un eşec total. Deşi s-a numărat printre favoriţii la câştigarea tricoului galben, pe care l-a şi purtat în etapa a 9-a, de la Morzine - Avoriaz până la Saint Jean de Maurienne, rutierul de la BMC este acum departe de liderul clasamentului general. Cu cotul stâng fracturat, Evans pedalează în continuare doar pentru a trece linia de sosire la Paris, pe Champs Elysees. "În primul rând, voi încerca să termin Turul Franţei.

După aceea, mai vedem", a spus campionul mondial. El este dezamăgit că, pentru al doilea an consecutiv, nu prinde un loc pe podiumul Marii Bucle. Şi asta după ce în 2007 şi 2008 a fost de fiecare dată al doilea la "general". Australianul recunoaşte că nu se poate concentra la cursă din cauza durerilor pe care le are la cotul stâng. Acesta este şi motivul pentru care el a fost văzut de multe ori pedalând, pe căţărări, alături de Cancellara, Petacchi sau Cavendish, băieţi care se descurcă excelent doar în zonele de plat. "Nu am participat niciodată la vreo cursă având probleme de sănătate. Fiind vorba despre Turul Franţei, vreau să continuu drept mulţumire pentru organizatori şi pentru echipa mea", explică Evans. Acesta nu are de gând să se retragă şi promite că anul viitor se va întoarce în Hexagon pentru a câştiga tricoul galben.

De astăzi, în cele trei zile care au mai rămas din Le Tour 2010, va fi din nou rândul "viteziştilor" să vină în fruntea plutonului. Pe traseu nu mai figurează nici o căţărare, lucru ideal pentru Thor Hushovd şi Alessandro Petacchi. Cei doi rutieri se duelează pentru câştigarea tricoului verde, destinat celui mai bun sprinteur. Campionul Norvegiei este susţinut de pe margine de tinere lipsite de orice inhibiţie, care îşi dezgolesc sânii în momentul în care favoritul lor se apropie.

Ieri a fost ultima zi de căţărare în Le Tour 2010. S-a pedalat de la poalele Pirineilor, din Pau, până în creierii munţilor, la Col du Tour-malet - 2.115 metri. În noaptea ce a precedat cursa, în zonă a plouat torenţial, astfel că miile de turişti care au fost cu cortul în apropiere de sosire au aşteptat destul de umezi trecerea lui Contador şi Schleck. Printre ei s-au aflat şi patru bănăţeni. Aceştia au făcut spectacol pe marginea drumului. Au scris pe asfalt "România loves Le Tour" şi i-au delectat pe cei din public cu pălincă din Ardeal.

Jurnalul Naţional a ajuns în vârful muntelui datorită lui Renault Koleos. SUV-ul franţuzesc şi-a demonstrat cu această ocazie calităţile reale de off-road, care o fac să fie o maşină potrivită pentru drumuri grele sau pentru explorarea unor colţuri mai puţin accesibile.

În acelaşi timp, Renault Koleos este un automobil foarte spaţios şi confortabil, potrivit şi pentru familie. Programul ultimului week-end în Marea Buclă este următorul: astăzi, etapa a 18-a: Salies-de-Bearn - Bordeaux (198 km - două sprinturi); sâmbătă, etapa a 19-a: Bordeaux - Pauillac (52 km - contratimp individual); duminică, ultima etapă, a 20-a: Longjumeau - Paris Champs-Elysees (102,5 km - promenadă până la intrarea în capitala Franţei şi două sprinturi pe Champs-Elysees).

×
Subiecte în articol: special observator turul frantei