N-a trecut nici o lună de zile de la începutul sezonului de schi şI deja s-a pus doliu peste pârtiile din România. Doi schiori au murit pe pârtiile din Carpaţi. Unul la Poiana Braşov, altul la Şuior – Baia Sprie. Nu vom spune niciodată că mortul e de vină atâta timp cât măsurile de siguranţă de pe pistele unde s-au produs tragediile nu reprezintă altceva decât o glumă proastă.
Pentru a avea o şansă în plus pe pârtiile de la noi din ţară, practicanţii sporturilor de iarnă de la noi din ţară nu trebuie să mai considere casca un accesoriu inutil. Un picior sau o mână ruptă poate fi destul de uşor “reparată”, dar atunci când te loveşti la mansardă ai “şanse mari” să te alegi cu o cruce pe munte.
Rossignol Toxic 2.0 este una dintre cele mai întâlnite căşti pentru schi şI snowboarding de la noi din ţară datorită faptului că este atât de uşoară încât abia că o simţi atunci când o ai pe cap sau în bagaj, în drum spre munte. Această cască a fost proiectată pentru ca practicanţii sporturilor de iarnă să se bucure de zăpadă în cel mai sigur mod cu putinţă. Beneficiind de tehnologia Shell Hard Fit şI un confort, Toxic 2.0 oferă o potrivire mai flexibilă, fără a compromite siguranţa. Ventilaţia naturală este integrată în casca pentru a oferi un confort sporit, permiţând astfel reglarea temperaturii. Tampoanele detaşabile pentru urechi şi garnitură permit schiorilor să-şi personalizeze casca în aşa fel încât confortul, lucrul esenţial pentru Rossignol, să fie cât mai mare. Învelişul extern, ABS şI PSE, are o grosime de aproximativ 3 milimetri, fiind turnat separat prin injecţie şI apoi asamblat. De asemenea, nu lipseşte un “retainer” care te ajută să nu-ţi pierzi niciodată ochelarii. Toxic 2.0 este un produs care se adresează atât femeilor, cât şI bărbaţilor. De altfel, casca este un produs care se adresează tuturor schiorilor, indiferent de vârstă, nivel de îndemânare sau sex. Pentru un “fitting” cât mai bun, este recomandat să vă cumpăraţi şI o pereche de ochelari în momentul în care vă luaţi casca. În străinătate, la toate centrele de închiriere a echipamentului pentru schi şI snowboarding turiştii au la dispoziţie şI căşti de protecţie. În România, acest lucru este destul de rar întâlnit, chiar dacă preţul nu este unul înfricoşător. Jurnalul Naţional va continua să vă prezinte şI în zilele următoare care sunt avantajele căştilor ce trebuie folosite la schi şI snowboarding.
Cu cască sau fără cască, iubitorii sporturilor de iarnă trebuie să ştie că week-end-ul acesta este ultimul în care la Voineasa transportul pe cablu este gratis. Promoţia a început la 22 decembrie 2012 şI se va încheia la începutul săptămânii viitoare. Ideea de a oferi transport pe cablu gratuit s-a dovedit genială, aducând un număr neaşteptat de mare de turişti în staţiunea vâlceană. În acelaşi timp, această strategie de marketing a născut controverse aprinse pe internet, dar şI în rândul transportatorilor pe cablu din celelalte staţiuni.
Nu foarte departe de Voineasa, la Păltiniş, pe pârtiile de la Arena Platoş va avea loc sâmbătă un duel de zile mari între Martin Freinademetz şI Andy Fazekas, două legende din lumea snowboardingului care se vor duela într-un concurs de Slalom Paralel. Martin Freinademetz şi-a început cariera în snowboarding la vârsta de 16 ani. Pe schiuri de la doi ani, Martin a trecut la snowboarding după ce a văzut câteva filme spectaculoase cu rideri americani ce tocmai lansau acest sport. “Într-o săptămână coboram deja pante destul de abrupte”, povesteşte Martin. “Succesul meu în snowboarding mi-a schimbat complet viaţa. Am reuşit să obţin o siguranţă materială ce mi-a permis să construiesc diverse proiecte, Red Bull Romaniacs sau, de ce nu, Arena Platoş”, mai spune Martin. Succesul a fost total. De 12 ori campion naţional al Austriei, de două ori campion mondial, de cinci ori campion european şi un titlu de Snowboarderul Alpin al anului.
Andy Fazekas a dat tonul snowboardingului în judeţul Sibiu. A început în anul 1986, iar prima placă şi-a construit-o cu mâinile sale. “Încă mai am acea placă. Mulţi oameni au vrut să o cumpere, dar ţin la ea enorm. Poate o scot la o tură înainte de concurs...”, spune Andy. Şi-a început cariera profesionistă în 1995, iar de atunci a dominat toate concursurile la care a participat. A câştigat de 12 ori campionatele naţionale de snowboarding, fiind campionul en-titre după victoria din ultimul campionat desfă?urat la Azuga. În 2001 ocupa locul 22 la nivel mondial, iar în 2003 a încheiat pe locul 5 campionatul mondial de bordercross. “Slalomul paralel e o probă mai tehnică, sunt puţini rideri care practică această disciplină”, explică Andy Fazekas.
Concursul de la Arena Platoş va fi împărţit în două categorii, în funcţie de tipul plăcii, hard şi soft. Fiecare categorie va avea secţiuni pentru fete şi băieţi. Înscrierile în concurs pot fi făcute în avans, pe adresa de mail cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, în Apres-Ski, între orele 9:00 şi 11:00. Concurenţii vor coborî în perechi. În sesiunea de calificări, ce începe la ora 12:00, fiecare concurent va face câte două coborâri, timpii se vor cumula iar cel mai bun rezultat va avansa în semifinale. Finala va avea loc la ora 19, pe nocturnă.
Vineri, la munte, cerul va fi mai mult noros şi local va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona înaltã. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţã de ziua precedentã. Sâmbătă, deşi valorile termice vor marca o scãdere faţã de intervalul anterior, vor fi apropiate de mediile climatologice ale acestei perioade a anului. Cerul va fi temporar noros şi cu precãdere în cursul zilei va ninge în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali şi izolat în restul zonelor montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona înaltã. Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil, cu înnorãri, mai accentuate noaptea, în Carpaţii Occidentali unde va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona înaltã. Temperatura aerului va marca o creştere faţã de intervalul precedent la valorile din cursul nopţii. Pe vãi şi în depresiuni, local, se va semnala ceaţã, asociatã cu depunere de chiciurã.