Britanicul Mark Cavandish, unul dintre favoriţii Prologului de mâine, de la Rotterdam, a fost stânjenit de o ziaristă care l-a pupat în timpul întâlnirii pe care rutierul de la HTC Columbia a avut-o astăzi cu presa.
La Rotterdam, în Turul Franţei, este ca la reunirile echipei naţionale de fotbal a României. Ziaristele suspină când sportivii sunt la doar câţiva paşi de ele.
HTC Columbia a susţinut la Ahoy Center o conferinţă de presă. Vedeta Mark Cavendish s-a plimbat jovial printre ziarişti, a salutat respectuos, a răspuns la întrebări, a dat autografe, iar la final, când a anunţat că este "last question", o ziaristă din caravana Le Tour l-a întrebat franc: "Pot să te sărut?" Britanul s-a înroşit la faţa instantaneu şi s-a înteles din priviri cu jurnalista care s-a apropiat timid şi l-a pupat pe obrazul drept.
Oraşul este paralizat astăzi. Se circulă mai rău ca la Bucureşti. Peste tot sunt blocaje din cauza faptului că organizatorii au închis deja traseul pe care se va pedala mâine. Olandezii nu se joacă deloc. Nu permit accesul în zonă nici măcar pentru automobilele oficiale.