x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cel mai lung meci de hochei pe gheaţă din istorie: 42 de lovituri de departajare!

Cel mai lung meci de hochei pe gheaţă din istorie: 42 de lovituri de departajare!

24 Noi 2010   •   10:09
Cel mai lung meci de hochei pe gheaţă din istorie: 42 de lovituri de departajare!

La încheierea celor trei reprize ale partidei de la Munchen, scorul era egal, 4-4, şi cum nici una dintre formaţii nu a mai marcat în cele 5 minute de prelungiri, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare.

Potrivit regulamentului, prima echipă care ratează, iar adversara marchează, pierde meciul. Însă de fiecare dată când un jucător de la Straubing marca, el era imitat de un hocheist de la Munchen şi de fiecare dată când "tigrii" de la Straubing ratau, urma o ratare şi din partea adversarilor din Munchen. În cele din urmă, Straubing a câştigat cu 5-4, însă la final toată lumea zâmbea, chiar şi gazdele, în ciuda înfrângerii.

Precedentul record, de 30 de lovituri de departajare, fusese stabilit în urmă cu exact 5 ani, în liga nord-americană (NHL), într-un meci New York Rangers şi Washington Capitals.

Recordul stabilit de cele două echipe germane este devansat doar de un meci jucat în play-off-ul NHL în anul 1936, atunci când Detroit Red Wings a avut nevoie de 168 minute şi 30 de secunde de prelungiri pentru a învinge pe Montreal Maroons cu 1-0! La acea vreme, se jucau prelungiri până când una dintre echipe marca.

×