- Constantina e frumos, dar lung. Cum te strigă lumea atletismului ca să ştie oamenii cum să te felicite?
(zîmbeşte) Puşa.
- Constantina e frumos, dar lung. Cum te strigă lumea atletismului ca să ştie oamenii cum să te felicite?
(zîmbeşte) Puşa.
- Ţi-ai premeditat ţîşnirea care ţi-a cîştigat cursa?
Da, dar nu neapărat momentul. Antrenorul mi-a zis că trebuie să cîntăresc eu şi, în funcţie de viteza celorlalte şi de cum mă simt, să mă detaşez. Aşa am făcut (ridică ochii spre cer).
Mai puţin ca altădată. La maraton ajunge să-ţi curgă cînge, să-ţi mai sară cîte o unghie (zîmbeşte iar). De data asta, sînt ok. A, mi-am făcut infiltraţii în America, mi-a mai făcut şi doamna doctor înainte de cursă nişte anti inflamatoare şi am dus-o!
- La cît a început ziua ta?
La 4 dimineaţa.
Toate mîncăm, mai degrabă ciugulim cîte ceva. Apoi am ajuns în piaţa Tiananmen, de unde s-a dat startul la 7:30.
(puţin încurcată) Pe la kilometrul 20 am început să trag, să evadez. Dar nu ştiu exact. Uite, chiar nu ştiu!
- Şi cînd ai simţit că vei cîştiga?
M-am uitat de cîteva ori în urmă ca să nu vină nimeni. Ştiam de la antrenor, care era pe bicicletă, că am cam un minut avans. Dar apoi am rămas singură şi nu mai eram sigură. Cînd am intrat pe stadion nu mă aşteptam să văd atîta lume. Atunci mai aveam cîteva sute de metri şi am ştiut că voi cîştiga. Am celebrat ultimii 200 de metri.
- Şi la un moment dat, după finiş, ai luat un steag al României.
Da, de care nu mă despart. Uite, îl am şi acum cu mine. Le transmit românilor că sînt mîndră, că-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat şi că-i iubesc!
- interviu oferit de Constantina Diţă-Tomescu lui Cătălin Tolontan • www.tolo.ro/
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
