Ploaie în loc de ninsoare! Suficient pentru ca turismul de la munte să moară. Nimeni nu mai merge în staţiunile de schi din moment ce pe pârtii este doar o fâşie de zăpadă. Mulţi hotelieri au ajuns în pragul disperării şi vor să închidă prăvălia!
E ca râia. Nu scapi niciodată de ea. Criza i-a lovit frontal pe oamenii implicaţi în turismul montan. De la babele care vând mere coapte până la marii hotelieri şi transportatorii pe cablu, toţi sunt în pragul disperării în aceste zile, când la munte se înregistrează ploi şi temperaturi specifice lunii martie. Pe Valea Prahovei nici nu e bine să aprinzi discuţia despre schi sau snowboard. Localnicii au devenit alergici la sporturile de iarnă din moment ce muntele e chel şi zăpada o mai văd doar în pozele din anii trecuţi. La Sinaia sunt deschise numai pârtiile din Valea Dorului, numai că nici acolo nu e prea grozav. Colac peste pupăză, ieri nu s-a putut schia decât până la ora 11:00. "Stăm ca proştii şi ne uităm la echipamentul în care am investit o grămadă de bani. Cât să urc pe munte şi să mă dau de unul singur pe o bucată de zăpadă? Noi vrem să avem turişti, să-i învăţăm să schieze, să-i facem să descopere tot ceea ce înseamnă Sinaia, nu să stăm degeaba pe munte", spunea în serile trecute unul dintre monitorii de schi din staţiunea prahoveană. Ca el mai sunt şi alţii.
PLOI ÎN LOC DE NINSORI
La Buşteni, dacă eşti femeie şi îţi cauţi un instructor, ca să-l alegi poţi face un concurs de Mister înainte. Îi găseşti pe toţi cocoţaţi pe bara de metal din zona de sosire a pârtiei. Pe Pârtia Kalinderu, care tocmai s-a mai pricopsit cu un ratrac nou, este numai zăpadă artificială, numai că din cauza ploilor puternice din ultimele zile aceasta începe să dispară prin unele locuri. "Noi avem zăpadă cât toate celelalte staţiuni de pe Valea Prahovei la un loc. Pârtia se prezintă în condiţii bune şi se poate schia de sus până jos fără nici o problemă. Din păcate, este prea cald şi, în loc să ningă, plouă cu găleata. Dacă precipitaţiile astea erau însoţite de un val de frig, cred că la ora asta aveam peste un metru de zăpadă la Kalinderu", a declarat Mihai Dobre, administratorul pârtiei şi al telescaunului din Buşteni.
UN PIC MAI BINE!
Dacă vreţi într-adevăr să schiaţi, trebuie să mergeţi la Straja, Parâng sau în staţiunile din judeţul Harghita, locuri unde preţurile sunt destul de accesibile. Să nu vă imaginaţi totuşi că o să întâlniţi nămeţi cât casa, aşa cum se întâmpla până acum în Masivul Vâlcan, sau că veţi rămâne înzăpeziţi printr-un vârf de munte. Nici vorbă de aşa ceva! În Parâng este zăpadă multă doar în zona Cabanei ANEFS, undeva mai sus de releu. În rest, condiţiile sunt numai bune pentru sporturi extreme pe iarbă. Drumul de acces în staţiune este blocat de la Rusu, astfel că sunteţi nevoiţi să folosiţi telescaunul cel vechi. Asta până când visul Elenei Udrea va deveni realitate şi Masivul Parâng se va transforma în cel mai mare domeniu schiabil din România.
110 centimetri este stratul de zăpadă depus la Bâlea Lac în urma ninsorilor din ultimele zile
Citește pe Antena3.ro