HANDBAL ● România – China 34-20
După 31-19 împotriva Kazahstanului, naţionala antrenată de Gheorghe
Tadici şi Dumitru Muşi nu a avut probleme nici în al doilea meci de la
JO, în faţa echipei gazdă, pe care a învins-o cu 34-20.
HANDBAL ● România – China 34-20
După 31-19 împotriva Kazahstanului, naţionala antrenată de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi nu a avut probleme nici în al doilea meci de la JO, în faţa echipei gazdă, pe care a învins-o cu 34-20.
China a mizat pe o apărare avansată, dar nu a reuşit să se menţină în trena României decît pînă la mijlocul primei reprize, în minutul 14 scorul fiind 7-6 în favoarea tricolorelor. În ciuda încurajărilor publicului, echipa gazdă a pierdut apoi teren, rezultatul la pauză fiind 17-11 pentru handbalistele noastre. Chinezoaicele au mai avut o tresărire de orgoliu la începutul părţii secunde, dar nu au reuşit să se apropie la mai puţin de 4 goluri. Pe final, profitînd de căderea fizică a adversarelor, româncele şi-au permis să facă şi spectacol. Marcatoarele echipei noastre au fost: Amariei (9), Maier (8), Stanca (6), Brădeanu (4), Beşe şi Meiroşu (cîte 2), Nechita-Olteanu, Ardean-Elisei şi Lecuşanu (cîte 1).
ANIVERSARE. Sărbătorita zilei a fost interul Adina Meiroşu, care a împlinit ieri 23 de ani. Meiroşu a înscris primul gol al României în partida cu China, dar pînă la final a mai marcat doar o dată. "De ziua mea, colegele mi-au dăruit o umbrelă şi o pereche de papuci. De la COSR am primit o cutie pentru bijuterii, în care vreau să pun o medalie de aur", a spus Meiroşu după meci.
PROGRAM. Naţionala României mai are de jucat trei meciuri în Grupa A. Mîine va întîlni Franţa (ora României 5:25), vineri va înfrunta Angola (ora 10:30) şi duminică va da piept cu Norvegia (ora 8:40). Alte rezultate înregistrate ieri în competiţia de handbal feminin: Franţa – Kazahstan 21-18 (grupa A), Norvegia – Angola 31-17 (grupa A), Ungaria – Brazilia 28-28, Coreea de Sud – Germania 30-20 (grupa B). Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală.
OPTIMISM
"M-am temut de acest meci, pentru că adversarele practică o apărare avansată, care ne incomodează. În plus, au jucat acasă, ceea ce reprezintă un avantaj. De acum nu îmi mai e frică decît de echipa mea. Cred că putem bate pe oricine"
Gheorghe Tadici, antrenor România
Citește pe Antena3.ro