Jucatoarea romana de tenis Elena Bogdan, locul 184 WTA, a fost eliminata, miercuri, in turul secund al calificarilor de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informeaza site-ul oficial al competitiei.
Bogdan a fost invinsa cu scorul de 6-2, 6-2 de americanca Irina Falconi, cap de serie numarul 4 in calificari, si pozitia 111 in ierahia mondiala.
Reprezentanta Romaniei se calificase, marti, in turul al doilea al calificarilor de la All England Club dupa ce o eliminase in runda inaugurala in trei seturi, scor 6-3, 3-6, 9-7, pe chinezoaica Jing-Jing Lu, pozitia 181 in ierarhia mondiala.
Pentru prezenta in turul 2 al calificarilor, Bogdan va incasa 3.500 de lire sterline.
Singura jucatoare romana ramasa pe tabloul calificarilor de la Wimbledon este Edina Gallovits-Hall, locul 125 WTA.