30 camere pe www.jurnalul.ro, unde puteţi urmări imagini live din punctele "fierbinţi" ale ţării.
La Straja se anunţă ninsori serioase în acest week-end. Zăpada proaspătă îi poate salva pe cabanierii din staţiune
Pentru că tot mai multă lume fuge spre free style, iar Bâlea Lac este locul unde se schiază chiar şi în luna iunie, Leo Klingeis a amenajat la 2.000 de metri un snowpark ce va anima complet viaţa din inima Munţilor Făgăraş.
Generaţia tânără nu mai vrea să stea la coadă la telescaun, nu mai încape pe pârtie, nu-şi mai are loc în haine şi fuge către free style. În acest sezon, doar două snowpark-uri au fost amenajate la noi în ţară. Gaşca de la Baia Mare a fost lovită de criza economică, astfel că şi-a montat "balustradele" aproape, la Cavnic.
BĂLEA LAC RUPE STILU’
Una dintre noutăţile aduse în acest an de Proiectul de Marketing Turistic "Ice Hotel-Bâlea Lac" este "Winter Park". Începând de astăzi, iubitorii sporturilor de iarnă vor avea la dispoziţie un mic "complex de pârtii", amenajat în imediata apropiere a deja celebrului Ice Hotel. "Winter Park – Bâlea Lac" va fi o zonă special amenajată pentru ca iubitorii de schi şi snowboard să se poată distra în voie. Terenul ocupat de "Winter Park", aproximativ 8.000 de metri pătraţi, va fi înconjurat de un gard de protecţie, accesul spre cele patru pârtii urmând a fi făcut din zona potecii ce duce la Cabana Bâlea Lac. Aici se va putea distra întreaga familie, atât copiii, cât şi adulţii, sau cei care iubesc sporturile de iarnă extreme. Parcul va dispune de un baby lift ce va uşura accesul spre partea superioară a pârtiilor, precum şi de o instalaţie de iluminare, ce va face ca acesta să fie deschis nonstop. Creatorii parcului vor pune la dispoziţia doritorilor, în schimbul unor taxe de închiriere, şi câteva materiale sportive sau pentru distracţie pe zăpadă. Inaugurarea "Winter Park" de la Bâlea Lac va fi marcată de un concurs de free style, precum şi de un concert de muzică pop-techno. Complexul va găzdui în acest sezon mai multe evenimente şi concursuri sportive.
BUŞTENI, CAPITALA DE GHEAŢĂ
Şi anul acesta, localitatea Buşteni va găzdui finala Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă. Apogeul celei mai importante şi spectaculoase competiţii de profil din lume va avea loc în perioada 5-8 februarie la baza pârtiei Kalinderu. Peste 50 de sportivi se vor bate pentru premiile în valoare de peste 18.000 de euro. Până în acest moment s-au înscris concurenţi din 16 ţări – Marea Britanie, Austria, Franţa, Olanda, Elveţia, SUA, Italia, Spania, Rusia, Slovenia, Ucraina, Cehia, Bulgaria, România, Croaţia şi Coreea de Sud. În programul concursului sunt trecute probe de dificultate şi de viteze, ambele urmând să se desfăşoare pe structuri artificiale acoperite cu gheaţă. La "dificultate", sportivul trebuie să escaladeze mai multe tavane şi obstacole de gheaţă sau prize artificiale amplasate la peste 20 de metri de sol. Peretele de escaladă viteză are înălţimea standard de 15 metri, este vertical şi acoperit cu 25 de centrimetri de gheaţă. Ultima zi a concursului va fi dedicată tentativelor de doborâre a recordului mondial stabilit anul trecut pe aceeaşi structură. Instalaţia de refrigerare este o premieră mondială, proiectată şi construită în Canada, special pentru Buşteni. Unicitatea ei va da concursurilor româneşti o pondere internaţională crescută şi va constitui o nouă dovadă a seriozităţii şi pasiunii cu care organizatorii acestor evenimente: Clubul Alpin Român, Primăria şi Consorţiul Buşteni şi UIAA – Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Alpinism, forul mondial ce guvernează aceste competiţii, ocupându-se în mod constant de dezvoltarea imaginii acestor evenimente de importanţă deosebită atât pentru alpinismul mondial, cât şi pentru cel românesc.
Citește pe Antena3.ro