Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă marţi, la Salzgitter, de reprezentativa similară a Germaniei, scor 31-27 (15-12), în primul meci amical din cele două programate între cele două echipe.
"Dubla" cu Germania vine la doar două zile de la turneul amical susţinut în Paris de tricolore, pe care l-au câştigat, după două victorii, 29-25 cu Croaţia, respectiv 32-26 în finala cu Suedia.
Al doilea meci cu echipa Germaniei va avea loc în această seară, de la aceeaşi oră, 20:30, la Hildesheim.
Fetele vor reveni joi în ţară, iar după două zile libere vor participa la conferinţa de presă oficială, dinaintea plecării la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, programată în 6 decembrie.
Citește pe Antena3.ro