Roger Federer l-a învins uşor pe românul Victor Hănescu, în primul tur al turneului de la Wimbledon, impunându-se cu 6-3, 6-2, 6-0 într-un meci care a durat doar 68 de minute.
Ultimul set, în care românul nu a luat niciun game, a durat doar 17 minute.
"Am câştigat turneul de câteva ori, însă tot mi se pare special. Încă mă simt bine jucând primul tur şi a fost o plăcere să mă aflu din nou pe arena centrală. Sunt foarte bucuros, a fost puţin frig, dar m-am simţit bine", a declarat Federer după meci.
Hănescu a pierdut primul game al meciului pe propriul serviciu, eleveţianul ajungând la 3-0 în doar şase minte, ieşind apoi din ritm pe toată durata partidei.
Federer, favoritul numărul trei, are şansa de a deveni primul jucător care câştigă turneul de la Wimbledon pentru a opta oară.