Aflat la Iaşi, pentru un cantonament de două săptămâni, tenismanul român Victor Hănescu se declară mulţumit de evoluţia din acest sezon şi spune că în 2011 vrea să se apropie cât mai mult de primele 20 de locuri în clasamentul ATP.
"Anul acesta a fost unul bun pentru mine. Am jucat o finală la Casablanca, am ajuns în sferturi la câteva turnee de Master, plus cele două victorii din Cupa Davis. Vreau ca anul viitor să mă apropii de Top 20 ATP. Mi-am propus să particip la mai puţine turnee, dar pentru care să mă pregătesc foarte bine. Vreau rezultate foarte bune la turneele de Grand Slam şi la cele Master. Voi miza pe sezonul de zgură, turneul din Australia, de la începutul anului, fiind primul la care voi participa", a spus Hănescu.
"Echipa de Cupa Davis a României a avut un parcurs bun în acest an, nu este la îndemâna oricui să se afle între primele 16 echipe din lume, mai ales cu o echipă tânără. În continuare, ne aşteaptă partida cu Argentina, din martie, la Buenos Aires. Cu siguranţă va fi o dispută dificilă şi tocmai de aceea vom merge în câteva turnee de pregătire în America de Sud. Anul viitor voi împlini 30 de ani şi încep să mă gândesc la finalul carierei. După ce voi termina cu tenisul profesionist, mi-aş dori să deschid o academie de tenis, pentru a-i putea ajuta pe tinerii jucători români", a mai declarat Hănescu.