x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Hong Kong 2018. Revenire senzațională a Anei Bogdan şi calificare în optimi

Hong Kong 2018. Revenire senzațională a Anei Bogdan şi calificare în optimi

09 Oct 2018   •   17:07
Hong Kong 2018. Revenire senzațională a Anei Bogdan şi calificare în optimi
Sursa foto: David Iliff

Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 750.000 de dolari, după ce a învins-o, marţi, pe americanca Caroline Dolehide cu scorul de 6-7 6-3 7-5.

Partida a durat două ore și 32 de minute. 

Ana Bogdan (78 WTA) a fost foarte aproape de eliminare în faţa unei jucătoare venite din postura de lucky loser, aflată pe locul 131 WTA. Caroline Dolehide a avut 5-0 în primul set. Ana Bogdan a egalat la 5, dar s-a înclinat în tie-break. Românca şi-a adjudecat setul secund. Dolehide a condus cu 3-0 şi 5-1 în decisiv, dar a comis mai multe greşeli, iar Bogdan a salvat trei mingi de meci şi a întors soarta partidei.

Bogdan şi-a asigurat un cec de 7.195 dolari şi 30 de puncte WTA şi o va întâlni în optimi pe spaniola Garbine Muguruza, locul 13 în ierarhia mondială şi cap de serie nr. 4, care a trecut lejer în două seturi, 6-3, 6-1, de conaţionala sa, Sara Sorribes, locul 86 WTA.

×
Subiecte în articol: Ana Bogdan