Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu doar in Romania este sarbatorita Nadia Comaneci, la implinirea varstei de 50 de ani. Intr-un interviu acordat, astazi, cotidianului german 'Die Welt', Nadia vorbeste deschis despre ce simte la implinirea acestei frumoase varste. 'Dupa ce mi-am incheiat cariera de gimnasta nu m-am mai urcat pe nici un aparat. Acum fac fitness si merg mult cu bicicleta. Gimnastica s-a incheiat pentru mine, nu mai am 14 ani', spune Nadia. Inclusa in topul celor 100 de femei care au marcat secolului al XX-lea, fosta gimnasta spune ca inca isi aduce aminte cu exactitate de ziua cand a primit cele cinci note de 10, la Montreal: 'Cand ma uit cat de multe lucruri s-au schimbat pe planeta asta, si chiar in Romania, tara mea natala, dupa anul 1976, parca a trecut o vesnicie. Cand ma gandesc la acea zi, parca s-a intamplat ieri. Daca ma intreaba cineva, ce am facut in septembrie 1987 sau in decembrie 1993, nu as putea raspunde, dar stiu cu exactitate ce am facut in toata luna iulie 1976. In viata unui om sunt putine zile care iti raman marcate cu exactitate, cum e acea zi pentru mine, cand am luat notele de 10'
'Nimeni nu credea ca va exista un 10 curat'
Cand isi aduce aminte de faptul ca organizatorii de la Montreal s-au aflat in imposibilitatea de a afisa nota 10 si au pus doar un 1, Nadia zambeste. 'In urma cu cateva saptamani, m-am intalnit cu seful firmei care s-a ocupat atunci de tabela electronica. El mi-a zis ca, doar cu cateva luni inainte de Olimpiada, el a propus o noua tabela cu doua cifre, astfel incat sa fie posibila afisarea notei 10. A primit raspunsul ca oricum nimeni nu e in stare sa obtina un 10 curat. Dupa acea zi, la fiecare turneu la care a fost implicat, i-a intrebat pe organizatori daca particip si eu, poate e nevoie de o tabela cu doua cifre', spune fosta gimnasta.
'Conditii de antrenament? O placere pentru mine'
Cand este intrebata de conditiile de antrenament din perioada comunista, Nadia socheaza: 'Conditiile din acea perioada sunt bine cunoscute, insa au fost o placere pentru mine. Am avut talent si vroiam sa ajung sus, in varful lumii, iar pentru asta trebuia sa ma antrenez din greu. Eu nu m-am plans niciodata despre conditiile de antrenament din acea perioada. Stiam ca sunt necesare pentru a ajunge acolo unde visam. Nu ma intereseaza ce spun altii sau alte gimnaste, fara munca si sacrificii nu ajungi nicaieri. Eu am muncit cu placere si n-am avut senzatia ca mi-ar fi furat cineva copilaria'.
Citește pe Antena3.ro
'Am fost prizoniera in tara mea'
Noiembrie 1989, perioada in care Nadia a fugit din tara, ramane impregnata in memoria fostei sportive. 'Am fost o prizoniera in propria mea tara. Tot poporul era in situatia mea. Fiecare avea obligatia sa faca cumva sa supravietuiasca. Parca eram intr-un rau si curentul ne lua pe toti. Nu venea nicio barca de salvare. Eram tinuta sub observatie. M-au urmarit permanent, dar eram obisnuita cu asta. Ce puteam face? La o revolutie inca nu se gandea nimeni. La sfarsitul lunii noiembrie 1989, am ales sa parasesc tara. Noaptea, prin paduri, peste lacuri inghetate, am reusit sa trecem in Ungaria, apoi in Austria. Daca aveam pasaport de turist totul era mai simplu, dar nu posedam asa ceva. Par lucruri simple, dar sunt greu de explicat. Nu m-am temut, stiam ca e singura solutie pentru mine, pentru a-mi castiga libertatea. A fost un instinct pe care l-am urmat si nu regret ce am facut. Cred in corectitudinea alegerii mele', explica Nadia.
'Dupa revolutie, Romania s-a trezit la viata'
Vestea mortii lui Nicolae Ceausescu nu a trezit in Nadia gandul de a reveni in tara. 'Cand a murit Ceausescu eram deja in SUA. Imi depusesem o cerere pentru azil si urmam o procedura complicata pentru imigranti. Daca te bucuri de celebritate, procedurile sunt si mai dificile. Am avut norocul, ca la turneele unde participasem, sa cunosc oameni de calitate, care ulterior m-au ajutat. Nu m-am gandit atunci sa ma intorc in Romania. Pe vremea aceea, acasa traiam doar ca sa supravietuim de pe o zi pe alta, nu aveam nici un fel de perspective. Dupa Revolutie, Romania s-a trezit la viata. In America, m-am trezit cu sansa de a-mi decide singura soarta. Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ideea de libertate. Abia in 1994, m-am intors pentru prima data in Romania', rememoreaza fosta gimnasta
'Au aparut multe minciuni despre mine'
Dupa 1989 au aparut multe speculatii despre viata sportivei si motivele plecarii ei. 'S-a scris ca as fi vrut sa ma sinucid, ca am avut o relatie cu Ceausescu. Numai prostii, pe care romanii nu cred ca le-au crezut. Nu stiu cine si ce interes a avut sa apara aceste zvonuri urate despre mine. Barfa vinde bine in Romania. Recent un reporter roman m-a intrebat cati ani se implinesc de la divortul de sotul meu din Romania, in conditiile in care eu nu am fost maritata inainte sa ma casatoresc cu Bart. Si chiar de ar fi ceva adevarat, pe cine intereseaza asta? E viata mea'.
'Dylan este cea mai mare realizare a vietii mele'
Pentru Nadia, familia este si va ramane pe primul loc. 'Fiul meu Dylan (7 ani) este cea mai mare realizare a vietii mele. Este adevarat ca am scris istorie la Montreal, insa copilul meu mi-a oferit cu totul altceva. Dragostea si caldura sufleteasca necesara pentru a creste aceasta mica comoara. Dylan mi-a schimbat viata si m-a schimbat pe mine. Am invatat sa am rabdare', considera Nadia
'Ma simt inca tanara'
Varsta nu este impediment pentru fericirea fostei gimnaste. 'Saptamana trecuta am intalnit-o pe Peggy Fleming, campioana olimpica la patinaj in 1968. Ea a implinit 63 de ani si o intrebam ce face de arata asa bine. Mi-a raspuns razand ca totul vine de la cariera ei in patinaj. A stat prea mult in frig si s-a conservat. Eu va spun sincer ca la 20 de ani consideram ca batranetea incepe cu persoanele care implinesc 40. Acum, eu am implinit 50 si ma simt inca tanara. Nu ma gandesc la varsta, ma gandesc doar la ce sa fac ca sa fiu zilnic fericita', a incheiat Nadia pentru Die Welt.
